sâmbătă, 19 septembrie 2009

Arhitectura norilor

Despre Eminescu s-a scris foarte mult, in fel si chip, pe un arc mergand de la elogiul absolut si pana la zeflemeaua damboviteana. Figura poetului national a fost nevoita sa suporte, in posteritate, nu numai repetate pupaturi "patriotice", ostentativ-sonore, ci si palme ideologice ori estetice, dorite, tot asa, rasunatoare. Pentru nationalisti, nationalismul de secol 19 al poetului merita pus in rama si scos in fata la toate ocaziile; pentru internationalisti, acesta reprezinta o culpa grava si un indiciu clar al retardarii ideologice de care da dovada intreaga suflare romaneasca. Summum de calitati ori "ganditor politic nul"; deschizator de noi drumuri in mai toate domeniile cunoasterii ori publicist nebagat in seama, in epoca; poet, prozator, dramaturg, publicist de geniu, ori poet "inert si ridicol, ca o statuie de metal goala pe dinauntru si cu dangatul spart"... Ar fi comic, daca n-ar fi destul de trist: de pulpana lui Eminescu s-au agatat, zdranganitoare, obsesii si complexe personale ori colective, vinovatii individuale, investitii profitabile, reglari de conturi, si tot restul. Dar exista in toate acestea si un element pozitiv: o atentie atat de mare, durand de peste un secol, ne semnalizeaza tocmai valoarea reala, necontextuala, a obiectului ei. Pentru cei care obisnuiesc sa citeasca, nu a fost nevoie de un drum atat de intortocheat pentru a se lamuri in privinta valorii lui Eminescu. E suficient sa-i fi deschis volumul de Poezii si sa fi parcurs minunatele versuri de acolo. Foarte greu le este insa celor care vor sa scrie despre Eminescu, adaugand paginile lor unei exegeze uriase. Se mai poate spune ceva nou in legatura cu poezia eminesciana? Cartea lui George Gana, Melancolia lui Eminescu (Ed. Fundatiei Culturale Romane, 2002) dovedeste ca da. O face intr-un mod foarte temeinic, sistematic, trecand creatia poetului printr-o serie de "cercuri" si extragand, din textele citite de atatea ori (George Gana e specialist in Lucian Blaga si in Tudor Vianu, dar si in epoca marilor clasici) un maximum de semnificatie. Versurile, aproape "populare" ori foarte putin cunoscute, sunt analizate in detaliu, cu finete, din unghi tematist. De la spectrul melancoliei eminesciene la figurile simbolice ale imaginarului poetic, de la arhitectura norilor si numeroasele reprezentari ale naturii la acea realitate compensatoare, feerica, a visului, elementele sunt desprinse din text si integrate in anumite structuri, aproape geometrice in trasarea si imbinarea liniilor. Cartea lui George Gana e atat de densa, si felul in care procedeaza autorul atat de "nemtesc", ca seriozitate si rigoare a constructiei intelectuale, incat e nevoie, cred, de un anumit timp pentru ca volumul sa intre in focurile discutiei critice pe care o merita.