sâmbătă, 19 septembrie 2009

Deputatul-bataus D.L. Maior - suspendat din functiile de conducere

Delegatia Permanenta a PSD Brasov a hotarat, vinerea trecuta, suspendarea din sefiile de partid - vicepresedinte judetean si membru al Biroului Executiv National - a deputatului-bataus Dorin Lazar Maior. Deloc impresionati de milogeala acestuia sa nu-i fie "distrus viitorul politic", pesedistii de sub Tampa i-au facut doar hatarul ca sanctiunea sa fie anuntata oficial drept "autosuspendare". Ea va ramane in vigoare pana la solutionarea dosarului penal in care D.L. Maior este cercetat pentru lovire, vatamare corporala si tulburarea ordinii si linistii publice, dupa ce, in 2 noiembrie a.c, insotit de 5 dintre haidamacii sai din lumea interlopa brasoveana, a batut crunt un bodyguard al discotecii "Hacienda", un altul fiind apoi amenintat cu pistolul. Victima, Vasile Tepes, 23 ani, student la Universitatea "Transilvania" Brasov, a ajuns la sectia de neurochirurgie a Spitalului Judetean Brasov, cu politraumatisme si fractura de piramida nazala, avand nevoie, potrivit certificatului medico-legal, de 12-14 zile de ingrijiri medicale, daca nu survin complicatii. Potrivit unora dintre colegii bodyguardului, toata saptamana trecuta feluriti "binevoitori" i-au recomandat insistent acestuia sa-si retraga plangerea penala depusa impotriva deputatului-bataus care ar scapa astfel basma curata. Mai cu seama ca politistii au anchetat cazul... din birou, fara sa fi calcat pe la "Hacienda", asa incat din dosar lipsesc declaratiile majoritatii martorilor, ca sa nu mai vorbim de cele ale haidamacilor care l-au ajutat pe D.L. Maior si pe care, cum-necum, anchetatorii n-au izbutit sa-i identifice, daramite sa-i mai ia si la intrebari! Reamintim ca, in urma cu nici 2 luni, parlamentarul pesedist a "iesit la vopsea" intr-un dosar similar de scandal cu bataie, dupa ce victimele agresiunii si-au retras plangerile depuse impotriva sa la politie.

Kurt Treptow vrea sa-si stramute procesul de la Iasi

Astazi va incepe procesul intentat cetateanului american Kurt William Treptow, judecat la Iasi pentru pedofilie. Prima infatisare va avea loc in fata unui complet special, Instanta pentru Minori, unica instanta juvenila din tara. Alaturi de complicea sa Tatiana Eugenia Popovici (21 de ani), Treptow va fi pus fata in fata cu cele doua victime identificate pana acum, A.M.L. (14 ani) si M.B. (11 ani), copile descoperite dupa vizionarea casetelor video si a fotografiilor facute in timpul desfraurilor sexuale din sediul Fundatiei pentru Cultura si Studii Romanesti. Datorita regulamentului strict al acestei instante, dar si a casetelor video depuse in dosar, probatoriu pornografic fara precedent in analele instantelor iesene, procesul se va derula cu usile inchise. Prin intermediul avocatului angajat, istoricul american intentioneaza sa ceara stramutarea procesului la o alta instanta din tara.

Un cartier din Slanic Moldova a luat-o la vale

Un cartier din Slanic Moldova este afectat, de sambata, de alunecari de teren produse din cauza lapovitei si ninsorii cazute in ultima perioada. "Pamantul care aluneca a acoperit partial drumul care face legatura intre Slanic Moldova si Onesti. Din aceasta cauza, circulatia se desfasoara cu dificultate, pe un singur fir", a declarat subcomisarul Carmen Sora, purtatorul de cuvant al Inspectoratului Judetean de Politie Bacau. Acelasi cartier - Ciresoaia - a mai fost afectat de alunecari de teren si in luna august, insa administratia drumurilor a luat doar masura indepartarii pamantului care bloca drumul. In aceste conditii, cateva case din zona sunt in pericol de a fi distruse, unele dintre ele avand deja peretii crapati, in timp ce autoritatile locale nu au luat nici un fel de masuri.

De veghe la capataiul CNSAS

Consiliul National pentru Studierea Arhivelor fostei Securitati e pe duca. A ajuns o institutie-leguma, la care nu mai palpaie decat beculetele sistemului electronic de acces in sediu. Orice tentativa de resuscitare pare sortita esecului. Si nu pentru ca securistii supravietuitori ar fi pus la cale, marsav, moartea temutului Consiliu al eticii si moralei. Nici pentru ca harjoneala dintre gruparile Dinescu si Onisoru l-ar fi bagat in coma, ci pentru ca existenta sa nu se mai justifica practic. Cu o saptamana inaintea comemorarii primei revolte in masa anticeausiste - Brasov, 15 noiembrie - aflam un lucru stupefiant: cei aproape 200 de muncitori care au fost victime ale represiunii securiste si militienesti, acum 15 ani, nu pot stoarce de la sus-numitul Consiliu nici o informatie despre cei care i-au arestat, batut, torturat si deportat! Raspunsurile standard primite de la CNSAS de solicitanti sunt o batjocura institutionalizata: "Am primit cererea dvs., deocamdata mai trebuie sa asteptati". Raspuns oficial, pe hartie cu antet de lux, cu stampila si semnatura olografa, expediat la cateva luni dupa primirea cererilor. Dincolo de revolta pe care le-o provoaca, firesc, celor care asteapta de atatia ani pedepsirea, macar prin blam public, a tortionarilor, el e dovada cea mai limpede a inutilitatii unui astfel de Consiliu. Ce rost mai are functionarea CNSAS daca toata liota de functionari, experti, calculatoristi si arhivari, in frunte cu cei 11 boieri din Colegiu, nu poate investiga si oferi raspunsuri despre istoria cea mai recenta? Aici nu-i vorba de faptele din epoca tenebroasa a Sigurantei conduse de Draghici in anii '50, nici de dosarele ingalbenite ale detinutilor disparuti la Sighet. Faptele s-au petrecut in '87, victimele si calaii sunt vii si vorbesc, se uita si se recunosc de la televizor, se ciocnesc pe strada. La ce mai folosesc kilometri de rafturi cu dosare preluate de la SRI sau arhivele electronice, cand singurul raspuns posibil e un fel de "hai, sictir!", aruncat si ala cu intarziere? Aici cine i-a mai impiedicat pe gardienii "reformei morale" sa munceasca? Sediul inadecvat? Securistii pastrati in structurile SRI? Soft-ul neperformant? Nici macar disputa interna intre cele doua fractiuni - cea a "carturarilor" si cea a "trogloditilor" - nu poate fi invocata. Cererile din lotul Brasov au fost depuse inainte ca Plesu, Dinescu si Patapievici sa se rascoale impotriva cuplului Onisoru-Gheorghiu. Poate ca era de ajuns ca onor Consiliul sa-si rapeasca o saptamana din pretiosul timp (cam prea pretios daca ne gandim la lefurile consistente si la flota de Megane-uri din poarta) pentru a se dedica acestui moment esential al istoriei predecembriste a Romaniei. Macar pentru ca ne aflam in an aniversar, daca nu din alte considerente morale, din cele invocate cu atata osardie ori de cate ori vine vorba despre importanta institutiei si justificarea bugetului ei. De la nasterea sa intarziata si pana in ziua de azi, CNSAS a reusit sa se remarce doar prin starile conflictuale in mijlocul sau la originea carora s-a aflat. De la controversele privind alegerea si verificarea "imaculatilor" care o conduc s-a trecut la alt scandal: sediul. Ba ca are bulina rosie cladirea aia, ba ca acolo nu-i destul spatiu pentru secretare, ba ca ar mai trebui si un depozit mare-mare... Pe urma dai si lupta cu Timofte, cu SRI-ul care statea closca peste dosare. Luni de zile s-au vizitat reciproc, au negociat, s-au facut cum le-a venit la gura capii celor doua institutii. Un joc penibil de-a "ia arhiva, da arhiva!". Au urmat erorile din liste. Unele prostesti, inaintea alegerilor, cand a fost nevoie chiar si de scuze publice pentru a inlatura stigmatul pus cu stampila pe fruntea unui nevinovat. Au aparut apoi certificatele de buna purtare semnate pe numele unor securisti notorii, precum fostul sfetnic al lui Adrian Nastase, Ristea Priboi. Cand n-au mai avut ce face, ca sa-si omoare plictisul, au trecut la harjoneala pe perechi: Patapievici cu Onisoru, Gheorghiu cu Dinescu, Buchet cu "triada neagra" Plesu, Patapievici, Dinescu... Au inceput boicotul, fugareala prin birouri, mesteritul incuietorii electronice de la usa, injuraturile. Bumbaceala dintre cele doua grupari n-a incetat nici la Senat, unde au fost adusi la impaciuiala. "Boule!", "Ce vrei, ma!" au fost replici uzuale racnite cu naduf de aparatorii moralei din Romania. Acum, pentru a sterge vrajba, Senatul a mai infiintat o subcomisie si l-a insarcinat pe acritul Ion Predescu sa medieze. Pentru cele cateva mii de romani care inca n-au aflat cine i-a prigonit, efortul ar merita. Se vede insa tot mai clar ca interesele meschine si orgoliile prostesti nu pot fi date la o parte, iar institutia a incetat sa mai functioneze. Si atunci cum sa nu-ti fuga ochii peste Dunare, la vecinii bulgari, care in primavara si-au dizolvat CNSAS-ul, dupa un an de functionare? Au aflat ca 129 de deputati si 55 de membri ai guvernelor de dupa 90 au fost securisti, si gata! Nu i-a pedepsit nici NATO, nu i-a depunctat nici U.E., nu li s-a trantit nici bariera Schengen in nas. Prelungirea agoniei institutiei romanesti nu mai serveste nimanui.

Nastase l-a inscaunat pe "Printisorul" Ponta

Deci n-am pierdut alegerile". Aceasta a fost prima propozitie a lui Victor Ponta, dupa alegerea sa ca presedinte al Organizatiei de Tineret a PSD (TSD), sambata, la Complexul Snagov, in fosta resedinta a lui Ceausescu. Afirmatia glumeata a lui Ponta a fost definitorie pentru aerul superficial care a dominat congresul tinerilor pesedisti, in fapt o reuniune cu final cunoscut de toata lumea, caci seful Corpului de Control al premierului a fost singurul candidat pentru presedintia organizatiei. El a fost ales cu 451 de voturi "pentru" si 13 "impotriva", pe care a promis, din nou in gluma (?!), ca le va depista cu ajutorul colegilor sai, controlorii de pe langa primul-ministru. Manifestarea a fost onorata de prezenta sefului partidului, Adrian Nastase, si a altor lideri-seniori, printre care Nicolae Vacaroiu, Valer Dorneanu, Ecaterina Andronescu, Acsinte Gaspar si Ioan Rus. Secretarul general al PSD, Cozmin Gusa, a revenit de la bursa din Franta special pentru a fi prezent la congres. Premierul recunoaste: in PSD exista baroni localiInvitat sa le vorbeasca tinerilor din PSD, Adrian Nastase a promis sa nu tina un discurs paternalist, dar n-a rezistat decat cateva minute: "Politica nu e alergare de mare viteza, ci o cursa de rezistenta. (...). In politica nu e suficient sa fii genial o saptamana, ci trebuie sa fii intelept o perioada mai mare... Chinezii au un aforism: "Singura greseala pe care nu trebuie s-o faci este sa faci de doua ori aceeasi greseala". (...) Tineretea este un avantaj, dar nu o sursa nelimitata de privilegii". Dupa aceste cugetari, presedintele PSD le-a cerut tinerilor sa nu ii ia drept modele pe baronii locali: "Putem sa nu fim de acord cu aceasta formulare, de "baroni locali", dar ea sanctioneaza un set de atitudini blamate. Sa nu devina un model pentru voi". Afirmatia lui Nastase pare bizara, in conditiile in care presedintele partidului de guvernamant a respins multa vreme sintagma "baroni locali" si a negat existenta acestora. E drept ca Adrian Nastase n-a facut nici o nominalizare si s-a ferit sa spuna ca e vorba despre reprezentantii PSD in teritoriu. Ponta - indragostit de el insusi si de Adrian Nastase Dornici sa termine lucrarile cat mai repede, in perspectiva petrecerii programate la sfarsitul zilei, participantii la congres au trecut la vot, imediat dupa cuvantarea lui Nastase. E drept ca, in acelasi timp, tineau discursuri ceilalti lideri-seniori, dar nimeni nu statea sa-i asculte, mai ales ca nici unul nu a avut nici un mesaj cu impact. Dupa victoria previzibila, Ponta s-a grabit sa ii multumeasca lui Nastase pentru incredere si sprijin, dar nu s-a putut abtine sa-si traga singur niste laude: "Mi-am dat seama ca in politica nu ajunge sa fii nici frumos, nici destept, nici foarte bine pregatit. Trebuie sa ai o viziune. (...) Eu mi-am respectat intotdeauna cuvantul dat si asa voi face si de acum inainte." Felicitarile, care i-au fost adresate de modelul sau ca politician, Adrian Nastase (Ponta a facut aceasta marturisire presei, dupa congres), au marcat si momentul cel mai penibil al intregii manifestari. Primul-ministru i-a daruit ucenicului sau in ale politicii un album despre Nicolae Titulescu, care va fi scos pe piata in curand. "Vreau sa va mai arat ceva: am observat ca Victor seamana foarte tare din profil cu Nicolae Titulescu", a spus Nastase, adaugand ca marele diplomat este modelul sau de om politic. Si, pentru a-si sustine afirmatia, Nastase l-a rugat pe Ponta sa stea in profil, ilustrand astfel asemanarea dintre presedintele TSD si Nicolae Titulescu. Imbujorat din princina comparatiei, Ponta a sarit imediat calul si a spus ca asemanarea cu Titulescu este exact complimentul de care avea nevoie. "Deocamdata, e numai din profil", l-a calmat Nastase. Gestul bizar al premierului n-a ramas netaxat de colegii lui Ponta, care, la pauza, il rugau pe noul lor sef sa vorbeasca numai stand in profil. Lucrarile congresului s-au incheiat cu un concert, la care au participat "trupele apropiate" de partid, dupa cum a spus Ponta, adica 3 Sud-Est, Blondy si Animal X.

LukOil investeste masiv in Petrotel si benzinarii

Grupul petrolier rus LukOil intentioneaza sa-si dubleze numarul de benzinarii pe care le detine in Romania si sa investeasca circa 60 de milioane de dolari pentru modernizarea rafinariei Petrotel, a anuntat, joi, presedintele companiei, Vaghit Alekperov, la finalul unei reuniuni a consiliului director, informeaza publicatia The Moscow Times. In prezent, LukOil opereaza in Romania aproximativ 100 de statii de alimentare, iar potrivit reprezentantului companiei, programul de dezvoltare pe piata romaneasca prevede un numar de 210 benzinarii. Alekperov a declarat ca aceasta extindere in sectorul de distributie va ajuta si rafinaria Petrotel din Ploiesti, subsidiara a grupului rus, care va trebui, insa, sa inceapa sa produca carburanti de calitate superioara. In acest sens, LukOil va lansa in vara anului 2003 un proiect de modernizare a rafinariei, a carui valoare va fi de aproape 60 de milioane de dolari, a mai aratat presedintele grupului petrolier. La inceputul acestui an, compania a anuntat ca intentioneaza sa investeasca 30 de milioane de dolari pentru extinderea retelei de distributie a carburantilor auto din Romania, in urma acestui program numarul benzinariilor fiind preconizat sa ajunga la 150. LukOil, cel mai mare producator de petrol din Rusia, a achizitionat, in februarie 1998, 51% din actiunile rafinariei Petrotel, valoarea tranzactiei - care include pretul platit si investitiile - fiind de aproape 300 milioane dolari. Rafinaria poate prelucra o cantitate de 3,5 milioane tone titei anual.

Ordonanta privind transferul Registrului Comertului la Ministerul Justitiei - contestata de salariati

Tribunalul Iasi a admis actiunea salariatilor de la Registrul Comertului Iasi, care au reclamat ca au fost transferati fara acceptul lor la Ministerul Justitiei, ordonanta guvernamentala pe aceasta tema urmand sa fie transmisa spre analiza Curtii Constitutionale, transmite corespondentul Mediafax. In cursul zilei de miercuri, magistratii ieseni au stabilit ca Ordonanta 129/2002, care prevede transferul Registrului Comertului la Ministerul Justitiei, nu a fost emisa cu respectarea conditiilor legale, raportat la articolul 114, alineatul 4 din Constitutie privind regimul ordonantelor de urgenta. Potrivit motivatiei instantei din acest dosar, "ordonanta de urgenta este o masura de ordin constitutional, care permite Guvernului, sub controlul strict al Parlamentului, sa faca fata unui caz exceptional si care se justifica pe necesitatea si urgenta reglementarii unei situatii care, datorita circumstantelor sale exceptionale, impune adoptarea unei solutii imediate in vederea evitarii unei grave atingeri aduse interesului public". De fapt, salariatii ieseni ai Registrului Camerei de Comert si Industrie Iasi au dat in judecata Camera de Comert, pe motiv ca nu au fost consultati inainte de a se decide transferul lor automat la Ministerul Justitiei, prin Ordonanta de Urgenta 129/2002. "Noi nu puteam da in judecata ordonanta, asa incat am dat in judecata Camera de Comert, desi aceasta este obligata in ordonanta sa transfere salariatii", a declarat Gabriela Onutu, reprezentanta celor 19 salariati care au depus dosarul in instanta. Potrivit magistratilor de la Judecatoria Iasi, dosarul urmeaza sa fie trimis Curtii Constitutionale, singura abilitata sa se pronunte cu privire la constitutionalitatea unui act normativ, precum si la solutionarea exceptiilor de neconstitutionalitate.

Bancile mai slabe vor intelege ca si marimea conteaza

Viceguvernatorul Bancii Nationale, Mihai Bogza, a declarat, ieri, cu ocazia seminarului privind reforma in sistemul bancar, ca in perioada urmatoare va avea loc o concentrare a bancilor, cele mai slabe "vor intelege ca si marimea conteaza". Potrivit oficialului BNR, aceasta concentrare va consta in fuziuni sau achizitii, prin care bancile mai slabe si mai mici vor incerca sa faca fata noilor reglementari ale Bancii Nationale privind marimea capitalului social. Incepand de anul viitor, potrivit noilor norme ale Bancii Nationale, bancile vor trebui sa-si majoreze capitalul social de la 250 la 320 de miliarde de lei. "Vor aparea banci specializate, produse noi, inclusiv produse derivate", a adaugat Bogza. Referindu-se la situatia sistemului bancar, Bogza a aratat ca "asistam la o revenire a increderii populatiei in banci". Descriind evolutia sistemului bancar romanesc din ultimii patru ani, oficialul BNR a precizat ca de la 58%, cat reprezentau in 1998, creditele neperformante au ajuns la 2% din totalul creditelor pe sistemul bancar. "Ciclul de inspectie s-a redus la un an de zile. Am instituit un climat de disciplina, sanctiuni si criterii mai dure pentru banci, dar si pentru actionari si administratori", a spus Bogza, sintetizand in acest fel ultimele masuri luate de Banca Nationala in domeniul supravegherii bancare. In acest context, el a amintit fraudele descoperite de BNR in ultimii ani, dar si-a exprimat nedumerirea pentru faptul ca "Justitia nu a gasit intotdeauna suficiente dovezi" si a criticat voalat tergiversarea proceselor in instante de-a lungul anilor.

"Cazul BRD" da nastere unei crize a pietei de capital

Piata de capital romaneasca si-a mai descoperit o trasatura specifica. Este vorba de atitudinea autoritatilor in momente de criza. Mai precis, in situatii de criza, autoritatile pietei de capital exerseaza din greu mersul pe burta. Aceasta este concluzia amara la care ajungi vazand cum este gestionata criza creata prin "cazul BRD", o criza care are efecte foarte grave asupra pietei de capital. Pe scurt, cazul se prezinta astfel: BRD a anuntat ca va proceda la majorare de capital, ceea ce pentru fiecare actionar inregistrat la data de referinta - 20 noiembrie - inseamna o actiune gratuita in plus. CNVM suspenda tranzactiile cu actiuni BRD, spunand ca trebuie refacut comunicatul de convocare a Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor in care BRD (emitentul) sa respecte legea (noua lege a valorilor mobiliare) si sa spuna ca, de fapt, beneficiaza de majorare de capital cei inscrisi in Registrul Actionarilor la o data de inregistrare, care urmeaza sa fie stabilita la AGA. Pare complicat pentru micul actionar. Dar avocatii par sa spuna ca este si mai rau: prevederile legii sunt confuze si inaplicabile. BRD a transmis ieri un comunicat in care spune cat se poate de limpede ca practic orice Adunare Generala pentru majorare de capital nu se poate desfasura fara a intra in contradictie cu vreuna din prevederile legii. "Am transmis un comunicat "foarte masurat" pentru ca nu vrem conflicte si nu vrem sa daunam actionarilor nostri; dar in acelasi timp nu am putut accepta injonctiunea CNVM, care ne cerea sa introducem in coordonatele AGA o contradictie flagranta in raport cu ceea ce legiuitorul stabileste ca fiind un drept de preferinta al actionarilor existenti", ne-a declarat ieri presedintele BRD-Societe Generale, Bogdan Baltazar. "Este clar ca o actiune gratuita este un drept de preferinta care nu se raporteaza la acea misterioasa "data de inregistrare", pe care CNVM nu a putut sa o defineasca, ci la data de referinta care a fost stabilita pentru 20 noiembrie", adauga Bogdan Baltazar. Ieri, piata de capital nu a beneficiat de "lumina" CNVM in acest caz care nu afecteaza doar BRD. Am aflat de la purtatorul de cuvant al CNVM, Ciprian Ene, care este insa pozitia CNVM: "In cazul dat, acordarea unei actiuni gratuite este asimilata cu dreptul actionarilor ce figureaza la data de referinta de a beneficia de un drept aferent actiunii detinute deja la data adoptarii hotararii privind modificarea valorii nominale. CNVM considera ca o astfel de clarificare data publicitatii de emitent este de natura sa deblocheze situatia, stiind ca piata a reactionat corespunzator la comunicatele date deja publicitatii si care specificau expres data de referinta - 20 noiembrie a.c.". Cu o asemenea "pozitie" intelege CNVM sa gestioneze piata de capital? Ce mesaj trebuie sa priceapa ceilalti emitenti? Dar investitorii? Se ridica sau nu suspendarea tranzactiilor cu actiuni BRD? Raspunsurile, asteptate de investitori, nu au venit ieri nici de la CNVM, nici de la conducerea Bursei. Probabil ca or sa afle luni ce pret pun autoritatile pietei pe transparenta si, in definitiv, pe cei care, prin banii pe care ii investesc, dau viata acestei piete.

"Nimic nu e mai frumos decat viata!"

A trait in trei regimuri diferite. A facut teatru in sisteme diferite, ca fondator al unei institutii private, dar si ca angajat. A trecut peste toate cu fruntea sus, iar astazi, la cateva zile inainte de implinirea a 90 de ani, are puterea de a trai cu gandul la viitor si nu traind prin intermediul amintirilor unei vieti atat de bogate. Actrita Dina Cocea va fi sarbatorita miercuri, la Capsa, de lumea artistica si ar putea fi vizitata cu acest prilej si de premierul Adrian Nastase si de presedintele Ion Iliescu. - Ati trait sub mai multe regimuri politice, cum le vedeti astazi, detasandu-va de ele, ce poate fi preluat, ca model, din fiecare? - Si pana la razboi si sub dictatura actorii si-au vazut de treaba lor, adica de arta pe care o faceau. In timpul comunismului teatrul a avut stralucirea lui si asta nu o poate contesta nimeni. Cum s-au descurcat, cum au suferit, asta e o alta problema, dar adevarul este ca rezultatele muncii lor erau exceptionale. Dupa Revolutie, au fost cativa ani de incertitudine, cand alte probleme erau mai importante, iar atmosfera din jurul nostru efervescenta. De vreo doi ani de zile, dupa mine, teatrul a revenit in atentie, salile sunt arhipline si altceva nu ne mai putem dori. Societatea in general a suferit atatea schimbari incat n-as putea comenta, ce pot sa vad insa este degradarea continua a mediului social. Desi, nici in timpul razboiului lucrurile nu stateau altfel, era o patura imensa care suferea si cativa, ca si azi, care traiau foarte bine. Probleme grave sociale au fost dupa razboi, cu nationalizarile, cu masuri represive. Si atunci si acum scena a creat pentru cei care o slujeau un fel de separare de vulgul inconjurator. A fost un fel de evadare, iar actorii au avut mereu un prestigiu care ii apara de marile mizerii. - Printre lucrurile pe care le-ati facut in viata s-a numarat si politica, ati fost deputat, ati reprezentat Romania la ONU. Cum a fost aceasta experienta? - Am fost deputat numai un an de zile, apoi am fost data afara. Mi-am permis sa vorbesc la tribuna despre drepturile pensionarilor intr-o perioada in care se luasera toate indemnizatiile profesorilor si oamenilor de stiinta, iar eu mi-am permis sa iau cuvantul in Parlament si sa spun ca nu e un lucru bun. Dupa cateva luni m-au scos. La ONU am fost in delegatia oficiala timp de trei ani si a fost o intamplare extraordinara, un noroc... - Cum era privita Romania in Occident? - Foarte prost. Toate tarile socialiste se adunau in afara forumului ca sa se hotarasca ce votau. Deja, in '62 cand am fost ultima data, partea romana se detasa si nu mai participa la aceste reuniuni. Aveam toti dispozitii sa nu mai negociem cu celelalte tari socialiste. - Ce parere aveti despre clasa politica de azi, dat fiind ca ati trecut prin ale politicii? - Am o parere mizerabila. Nu stiu ce s-ar putea face pentru ca 12 ani ar fi fost de ajuns pentru a invata cum se face politica. Pe de alta parte, imi amintesc de anii '35 - '38, cand partidele politice se mancau intre ele precum cainii. Cred ca, din nefericire, e ceva tipic romanesc si nu prea are cum sa fie altfel. Nu mai exista traditii - nici in cazul liberalilor, nici in cazul taranistilor... Cei care ar fi putut continua traditia au murit. A ramas o patura de oameni care nu stiu nici macar ce este conceptul de politica, pentru ei politica inseamna "gheseft", afaceri. E foarte greu sa ai incredere intr-un partid, fiindca nici unul nu e, de la cap la coada, ceea ce ar trebui sa fie un partid politic. Din acest punct de vedere sunt destul de pesimista. - Daca ar sa schitati o reteta de viata, un secret al implinirii care ar fi acela? - Am spus la un moment dat intr-un interviu ca femeile ar trebui sa-si inceapa ziua uitandu-se in oglinda si hohotind de ras. La urma urmei sunt atatea lucruri de ras in viata. O sa vezi ca te vei simti minunat dupa asta. Despre secretul fericirii... Trebuie sa fii generos, sa nu invidiezi niciodata, sa fii fericit in fiecare zi ca ti-a fost dat sa traiesti, nimic nu e mai frumos decat viata. Oricine poate sa-si faca viata frumoasa, chiar daca nu si in mod exterior, ci hranindu-si spiritul. Textul integral in "Adevarul literar si artistic"

Expozitie de carte romaneasca la Strasbourg

Regia Autonoma "Monitorul Oficial" organizeaza impreuna cu Consulatul General al Romaniei la Strasbourg o expozitie de carte. Evenimentul este gazduit de Parlamentul European in perioada 23-24 noiembrie a.c., in contextul manifestarilor culturale prilejuite de "Largirea Uniunii Europene" - tema actualei sesiuni a Parlamentului European. Vor fi prezentate lucrari cu tematica juridica, albume de arta, enciclopedii aparute in editura proprie, dar si albume si diverse alte valoroase lucrari tiparite la "Monitorul Oficial" pentru cele mai importante edituri romanesti. In dorinta de a contribui la o mai buna cunoastere a spiritualitatii si culturii romanesti pe plan international, la inchiderea expozitiei cartile vor fi donate bibliotecii Consiliului Europei si bibliotecii Universitatii "Marc Blach" din Strasbourg.

Arhitectura norilor

Despre Eminescu s-a scris foarte mult, in fel si chip, pe un arc mergand de la elogiul absolut si pana la zeflemeaua damboviteana. Figura poetului national a fost nevoita sa suporte, in posteritate, nu numai repetate pupaturi "patriotice", ostentativ-sonore, ci si palme ideologice ori estetice, dorite, tot asa, rasunatoare. Pentru nationalisti, nationalismul de secol 19 al poetului merita pus in rama si scos in fata la toate ocaziile; pentru internationalisti, acesta reprezinta o culpa grava si un indiciu clar al retardarii ideologice de care da dovada intreaga suflare romaneasca. Summum de calitati ori "ganditor politic nul"; deschizator de noi drumuri in mai toate domeniile cunoasterii ori publicist nebagat in seama, in epoca; poet, prozator, dramaturg, publicist de geniu, ori poet "inert si ridicol, ca o statuie de metal goala pe dinauntru si cu dangatul spart"... Ar fi comic, daca n-ar fi destul de trist: de pulpana lui Eminescu s-au agatat, zdranganitoare, obsesii si complexe personale ori colective, vinovatii individuale, investitii profitabile, reglari de conturi, si tot restul. Dar exista in toate acestea si un element pozitiv: o atentie atat de mare, durand de peste un secol, ne semnalizeaza tocmai valoarea reala, necontextuala, a obiectului ei. Pentru cei care obisnuiesc sa citeasca, nu a fost nevoie de un drum atat de intortocheat pentru a se lamuri in privinta valorii lui Eminescu. E suficient sa-i fi deschis volumul de Poezii si sa fi parcurs minunatele versuri de acolo. Foarte greu le este insa celor care vor sa scrie despre Eminescu, adaugand paginile lor unei exegeze uriase. Se mai poate spune ceva nou in legatura cu poezia eminesciana? Cartea lui George Gana, Melancolia lui Eminescu (Ed. Fundatiei Culturale Romane, 2002) dovedeste ca da. O face intr-un mod foarte temeinic, sistematic, trecand creatia poetului printr-o serie de "cercuri" si extragand, din textele citite de atatea ori (George Gana e specialist in Lucian Blaga si in Tudor Vianu, dar si in epoca marilor clasici) un maximum de semnificatie. Versurile, aproape "populare" ori foarte putin cunoscute, sunt analizate in detaliu, cu finete, din unghi tematist. De la spectrul melancoliei eminesciene la figurile simbolice ale imaginarului poetic, de la arhitectura norilor si numeroasele reprezentari ale naturii la acea realitate compensatoare, feerica, a visului, elementele sunt desprinse din text si integrate in anumite structuri, aproape geometrice in trasarea si imbinarea liniilor. Cartea lui George Gana e atat de densa, si felul in care procedeaza autorul atat de "nemtesc", ca seriozitate si rigoare a constructiei intelectuale, incat e nevoie, cred, de un anumit timp pentru ca volumul sa intre in focurile discutiei critice pe care o merita.

Marcel Guguianu, in desene si schite

"You are not Arp, Moore or Brancusi - you are Guguianu" spunea, in 1978, criticul Giacomo Manzzu. Ecoul sculpturilor lui Marcel Guguianu ramane la fel de puternic oriunde, fie ca este vorba de colectii particulare sau muzee din Italia, Canada, Danemarca, Olanda, Franta, Germania, Japonia, America, Grecia si Romania, fie ca este vorba de expozitii temporare. Pentru o luna si jumatate, adica pana la jumatatea lunii decembrie, lucrari semnate Marcel Guguianu pot fi vazute intr-o expozitie, deschisa la Bucuresti. Pe strada Occidentului nr.11, undeva in apropierea Garii de Nord, se afla galeria criticului de arta Mircea Deac, locul unde te-ai astepta sa gasesti numai sculpturi. Se dovedeste a fi insa o expozitie in care schitele si desenele se intalnesc cu sculpturile. Desenele de sculptor au intotdeauna ceva aparte, o spatialitate anume, ce asteapta sa fie proiectata in material, pentru a deveni sculpturi. Sunt asemenea unei punctari, a unei surprinderi, a unei germinari care anunta ceva. Sculpturile delimiteaza expozitia si ii impun simetria. De la schite si desene spre sculpturi, se poate surprinde continuitatea, drumul si devenirea uneia catre cealalta.

Premii pentru arhitecti

In aceasta saptamana, la Universitatea de Urbanism si Arhitectura "Ion Mincu", au fost premiate in cadrul celei de-a cincea editii a Bienalei de Arhitectura cele mai valoroase proiecte arhitectonice ale ultimilor doi ani. La cele cinci componente ale bienalei - arhitectura, urbanism, arhitectura de interior si design, restaurare si publicatii - au fost selectionate 108 proiecte, multe dintre ele extrem de interesante, si de o calitate cum, din pacate, rar este intalnita in constructiile actuale. Premiul la sectiunea "arhitectura" a revenit proiectului "Casa fotbalului", apartinand arhitectilor Emil Barbu Popescu, Dragos Perju, Remus Hersan si Nemes Karol, la sectiunea "urbanism", colectivului format din Michael Buck, Eugen Panescu, Franz Ulrich, Forsten Wild, pentru proiectul de "amenajare structurala a orasului Cluj". La sectiunea restaurare, premiul a fost primit de Niels Auner pentru restaurarile facute la bisericile din lemn din Maramures, iar la sectiunea publicatii, de Tudor Gheorghiu pentru cartea "Cetatile oraselor". Un premiu pentru debut, in valoare de 500 de euro, acordat de Ordinul Arhitectilor, a revenit lui Mihai Nuta. Expozitia cu proiectele prezentate la bienala este gazduita zilele acestea de Facultatea de Arhitectura.

Vizita lui George W. Bush la Bucuresti - transmisa de TVR

Astazi toate marile canale americane de stiri - CNN, CBS, Fox News, ABC vor prelua de la TVR transmisia in direct a vizitei presedintelui american George W. Bush la Bucuresti In acest sens, TVR a instalat pe hotelul Hilton relee speciale de transmisie, aducand totodata in Piata Revolutiei cel mai mare car tv - carul 6 (cu 10 camere video). Vizita presedintelui Bush la Bucuresti va fi structurata pe patru momente importante, pe care Televiziunea Romana, intr-o transmisie unificata a programelor Romania 1, TVR 2, si Romania International, le va oferi telespectatorilor din tara si strainatate. Programul transmisiunilor directe va incepe in jurul orei 14,00, cu sosirea aeronavei prezidentiale americane pe Aeroportul Otopeni. Un alt moment deosebit de important al vizitei lui George W. Bush la Bucuresti se va transmite in direct din Piata Revolutiei, de unde Presedintele SUA va adresa mesajul sau poporului roman. In jurul orei 18,20, transmisia in direct a Televiziunii Romane se va incheia cu plecarea presedintelui american de pe Aeroportul Otopeni.

Naistului Gheorghe Zamfir i se refuza viza de intrare in Israel

Israelul a refuzat intrarea pe teritoriul sau virtuozului naist Gheorghe Zamfir, obligandu-l pe acesta sa isi anuleze cinci concerte, a anuntat Ministerul de Interne israelian - transmite Associated Press, citata de cotidianul "Haaretz". Zamfir a fost intors de pe aeroport pe motiv ca nu avea permis de munca in Israel, a declarat purtatorul de cuvant al Ministerului israelian de Interne, Tova Ellison, adaugand ca evreii originari din Romania au cerut sa i se refuze intrarea in Israel din cauza presupuselor vederi antisemite si a negarii de catre artist a Holocaustului din Romania. Tova Ellison a precizat insa ca motivul refuzului il constituie faptul ca artistul nu a solicitat un permis de munca, iar acuzatiile de antisemitism, nefiind verificate, nu au avut nici o pondere in luarea deciziei privindu-l pe Zamfir. Daca in cursul saptamanii viitoare el va depune o cerere pentru permis de munca, este posibil sa primeasca documentul, conform aceleiasi surse, care a adaugat ca singura persoana din anturajul naistului roman careia i s-a dat voie sa intre, joi, pe teritoriul Israelului a fost sotia acestuia, care este evreica. In legatura cu problema de mai sus, vineri la pranz, am contactat Ambasada Israelului la Bucuresti pentru clarificari. Dupa cum ni s-a precizat, demersul pentru viza nu s-a facut prin intermediul misiunii diplomatice israeliene in Romania, ci direct la Ministerul de Interne din Tel Aviv. Pe de alta parte, agentia Mediafax transmite ca joi mai multi artisti romani, printre care se aflau Gheorghe Zamfir, Loredana Groza, Sandu Popa si regizorul Ioan Carmazan, care urmau sa sustina concerte si aveau intalniri cu producatori de film si TV din Israel, au fost opriti pe aeroportul "Ben Gurion" din Tel Aviv, fiind retinuti timp de doua ore si perchezitionati. Colinde cu Gheorghe ZamfirArtistilor care pregatesc daruri muzicale pentru sarbatorile de iarna li se alatura, anul acesta, si Gheorghe Zamfir. Albumul de colinde care ii poarta numele a fost inregistrat la Ateneul Roman, iar pentru realizarea lui naistul a colaborat cu organistul Nicolae Licaret, soprana Irina Iordachescu si cativa componenti ai corului Filarmonicii Romane. Discul va cuprinde 14 piese, intre care se regasesc titluri binecunoscute ca "Adeste Fideles", "O, brad frumos", "Sus in poarta Raiului", precum si o suita de colinde nai-orga. Albumul va fi lansat in curand, la A&A Records.

Oskar Pastior - premiat in Austria

Cea mai inalta distinctie din cadrul literaturii austriece, premiul Erich Fried, a fost acordata anul acesta unui poet german de origine romana, Oskar Pastior, in varsta de 75 de ani. Cu aceasta ocazie laureatul va primi si o suma in valoare de 14.500 de euro, care ii va fi inmanata in data de 24 noiembrie de subsecretarul de stat austriac, Franz Morak, relateaza RomNET. "As dori sa il felicit pe acela ale carui cuvinte m-au facut sa redescopar limba germana", a afirmat doamna Christina Weiss, ministrul Culturii din Austria, in discursul de felicitare al scriitorului. Ea considera ca omul de litere, care a implinit 75 de ani pe data de 20 octombrie, este "unul dintre cei mai tineri poeti, deoarece aduce mereu ceva nou in limba germana". Un juriu international a decis ca Pastior, actualmente locuind la Berlin, sa intre in posesia premiului care se acorda anual, incepand cu 1990.

Cu Dracula, peste ocean

Un mit cum nu se poate mai productiv, cel al lui Dracula, aruncat in malaxorul imaginatiei de literatura lui Bram Stocker, continua sa seduca nenumarati cineasti, de la un artist precum Ford Coppola la simpli comercianti. Globalizarea a intetit exploatarea povestii. Era si timpul sa ne prindem si noi in hora, nu numai cu discutatul parc, ci si cu o pelicula, ca mostenitori de drept ce suntem. O firma care stie ce vrea, "Artis Film", un debutant despre al carui nume nu auzisem mai nimic pana acum, Adrian Popovici - regizor, producator - au achizitionat acum vreo patru ani, un scenariu scris la mai multe maini. Ele apartin lui Nicu Covaci (chiar el, sufletul Phoenixului), Ioan Carmazan, Aneste Radu Petrescu si un american, Ted Nicolaou, cunoscut de pe genericele peliculelor "Subspecii", realizate la inceputurile sale de Castel Film. Dupa multe avataruri, "Vlad Nemuritorul" a iesit in lume. Marturisirea regizorului este dezarmanta prin sinceritatea ei: "Din conceptie, filmul este facut pentru public si pentru a fi vandut". Altfel spus, este cazul sa nu staruim asupra naivitatilor, stangaciilor, saraciei reconstituirii, cu mijloace locale, a unui New York nocturn, prin care va haladui Vlad Tepes, vampirizat cu secole in urma de un, sa-i spunem, "vampir-sef", tradat mai apoi, ramas cu nemurirea, batand acum pamantul pentru a veni de hac ultimilor vampiri, cu metode specifice. Cand il vezi pe Marius Bodochi, cavaler cu negre plete, in haina lunga, de piele, corespondentul romanticelor pelerine de alta data, recomandandu-se in engleza, ce-i drept, cu glasul lui Marcel Iures: "I am Vlad Dracula, The Impaler", sufletele sensibile nu pot ramane de piatra. Dupa cum nici tenebrosul Adrian Pintea, "geniul raului" (nedublat insa, stapanind o engleza mai livresca) nu te poate lasa rece. Iubiri suave sau mai "hot" al caror subiect este eroina Andrei Negulescu, batai, spade, motociclete, sange - evident - condimenteaza o istorie destinata, cum spuneam, unui public universal (de aceea filmul este "vorbit" in limba passe-partout) dornic de aventuri, care nu mai sta sa cearna adevarul istoric de fantezie. Oricum, mi se pare mai cinstit sa vrei sa-l cuceresti cu un joc de copii mari decat cu vulgaritatea programatica a unui "Garcea..." prezentat de o reclama desantata drept un fel de Titanic autohton.

O istorie a Statelor Unite ale Americii

Sa fie oare intamplatoare aparitia volumului "O istorie a Statelor Unite" de Philip Jenkins, la editura Artemis, tocmai in aceste zile in care tara noastra a fost invitata sa se alature NATO? Oricum ar fi, nu e mai putin adevarat ca volumul este foarte util, fiindca prezinta in mod agreabil si bine documentat aspectele cele mai importante ale controversatei nasteri a tinerelor state americane, emancipate de "batrana Europa".

Hippie Hippie Teo

Preocuparile din ultima vreme ale lui Teo li s-ar putea parea unora bizare: vedeta Pro TV citeste literatura pentru copii si se uita la filme precum "Pantera Roz" ori "Muppets". Explicatia e simpla: este vorba de o munca intensa de documentare, intrucat Teo intentioneaza sa scrie o carte pentru cei mici. Pana sa-i apara colectia de povestiri scurte cu finaluri deschise, ghicitori si alte provocari pentru mintile tinere, Teo a raspuns ea insasi unei provocari. Multa lume nu a recunoscut-o pe coperta ultimului numar al revistei Tabu, care o infatiseaza ca adepta a stilului hippie. Metamorfoza a fost posibila cu ajutorul unor mese, lanturi, bratari, inele, sepci, pantaloni evazati, bluze cu broderii, ochelari gen John Lennon, o chitara, o pipa si, bineinteles, multe flori. Dincolo de transformarile din timpul unei sedinte foto, ecuatia Teo ramane 10% Flower si 90% Power.

Sculptorul Nicapetre expune permanent la Braila

Renumitul sculptor roman Petrica Balanica, alias Nicapetre, are, incepand din aceasta toamna, o expozitie permanenta la Braila. Muzeul Brailei, la initiativa directorului Ionel Candea, a pus la dispozitia artistului un imobil care a devenit Casa Colectiilor Nicapetre. "Brancusi din Brailita (cartier sarac din Braila), asa cum il numesc concetatenii sai pe sculptorul ce creeaza de peste 20 de ani in Canada, la Toronto, si-a adunat in acest scop toate lucrarile lasate in tara inainte de a fugi in lumea libera. Nicapetre a obtinut recunoasterea internationala in urma unor expozitii si tabere de sculptura la care a participat in mai multe tari europene dar si in Japonia, Statele Unite ale Americii si Canada. Pentru tara sa de origine, Nicapetre a avut o activitate sustinuta la aparitia "Campului romanesc de la Hamilton", devenit "Centrul Cultural Nae Ionescu", un parc cultural al etniei romane. Aici, artistul plastic originar din Braila a sculptat busturile lui Nae Ionescu, Vasile Bancila, Anton Dumitriu, Perpessicius si Eminescu. Razvratitul artist, autor a doua carti extrem de critice la adresa "esteticii marxist-leniniste" si a profesorilor si colegilor sai care s-au complacut "sa preaslaveasca marile realizari", incearca acum, prin expozitia permanenta de la Braila, o impacare cu sine si cu confratii sai ramasi in tara. In acest sens stau marturie lucrarile in piatra si lemn aduse acasa: seria "cariatidelor" si cea a "semintelor".

Sprijin pentru proiecte culturale din Fondul National

In baza prevederilor art. 6 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 79/1998 privind organizarea si functionarea Fondului Cultural National, aprobata prin Legea nr. 247/2001, si ale Hotararii Guvernului nr. 789/1999 pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare a sprijinului financiar din Fondul Cultural National, in anul 2002 se acorda sprijin financiar nerambursabil unor persoane fizice ori juridice de drept public sau privat, pe baza de contract, pentru initierea si derularea unor programe si proiecte culturale, in tara si in strainatate, destinate protejarii, punerii in valoare a mostenirii culturale, dezvoltarii si promovarii valorilor culturale contemporane. Cuantumul sprijinului financiar ce poate fi acordat din Fondul Cultural National, privind aria tematica mentionata, este de cel mult 70% din valoarea devizului general. Data-limita de inscriere la concurs/selectia de oferte este 2 decembrie, iar dosarele de solicitare se depun la Ministerul Culturii si Cultelor.

Epidemie de drogati in Europa de Est

La Institutul de Management al Serviciilor de Sanatate din Capitala pot fi consultate doua rapoarte privind consumul si dependenta de droguri in Europa. Cele doua rapoarte, pe 2002, au fost intocmite de Centrul European de Monitorizare in acest domeniu. Unul dintre rapoarte se refera la problema drogurilor din tarile Uniunii Europene si Norvegia. Cel de-al doilea abordeaza consumul de droguri din tarile candidate la UE. Acesta este primul raport dedicat fenomenului consumului de droguri pentru tarile candidate la UE din Europa Centrala si de Est. In aceste tari, consumul de droguri este in crestere, heroina si canabisul castigand tot mai mult loc.

Biletul la o disectie cu public - 19 dolari

Dupa aproape doua secole, in Marea Britanie, un german a practicat prima autopsie cu public. In ciuda controverselor iscate de proiect, peste 500 de spectatori au venit sa asiste la "spectacol". Germanul - profesorul Gunther von Hagens - i-a avertizat pe privitori ca o sa-i anunte din timp care sunt momentele critice cand cei sensibili ar putea simti nevoia sa inchida ochii. Autopsia a fost efectuata asupra cadavrului unui barbat de 72 de ani. Sub ochii curiosilor, platitori fiecare ai biletului de 12 lire (19 dolari), profesorul a extras pe rand inima, plamanii, ficatul, rinichii si creierul decedatului. Disectia a durat 2 ore, si a fost proiectata pe ecrane gigant intr-o galerie de arta. Autopsiile cu public erau foarte populare in Marea Britanie, in secolul al XVI-lea, cand la Londra functionau "teatre anatomice" temporare. Ultima autopsie cu public a avut loc in 1830.

Mercenarii

Cand facultatile particulare scot medici pe banda rulanta, de ce sunt cozi la usile cabinetelor din policlinici? De ce trebuie inchise spitale orasenesti sau municipale din lipsa medicilor de garda? Raspunsul e simplu: ar fi destui medici, daca Romania s-ar termina la bariera Vergului. Toti absolventii si tinerii specialisti vor sa lucreze in Bucuresti. Poate Timisoara, Oradea, sau Clujul sa mai constituie o tentatie. Deja in Iasi nu s-a mai straduit nimeni sa ocupe postul de neurochirurg sau endocrinolog. Medicii tineri vor sa traiasca in metropola. E de inteles, dar de ce nu fac naveta, macar la Oltenita sau Giurgiu? Inainte de '89, acestea erau posturi-cheie, pe care se batea lumea. Astazi, cand benzina nu mai e rationalizata, nu mai tenteaza pe nimeni. Care este explicatia fenomenului? Raspunsul e simplu de tot: spaga! Medicii cu experienta s-au ajuns. Primesc destui bani, in timpul saptamanii, ca sa nu-i mai intereseze garda, in week-end. Pana la ora 12 stau la spital, de la ora unu trudesc in cabinetele particulare. Banii stransi peste zi ii molesesc, asa ca vor sa se culce devreme, noaptea. Iata de ce se bucura cand niste medicii tineri, cu putere de munca, se ofera sa stea de garda in locul lor. Tinerii n-au reusit sa-si castige prin concurs dreptul de a lucra intr-un spital, ci printr-o serie de derogari, obtinute in acelasi sistem: al plicurilor pe sub masa. Bolnavii care ii vad prima data cand sunt adusi pe targa n-au de unde sa stie, deci "cotizeaza" cat pentru un medic cu experienta. Spaga plus primele care li se acorda, pe contract de colaborator, pentru garzi, inseamna mult mai mult decat ar putea aduna, cu carte de munca, intr-un targusor de provincie. Sistemul afecteaza tocmai aceste spitale. Nereusind sa incadreze medici, ele nu obtin bani de la Casele de Asigurari, iar locuitorii oraselor mici sunt lipsiti de asistenta sanitara. Vina apartine deopotriva autoritatilor si Colegiului Medicilor. In cazul administratiei ar putea fi de vina prostia. Nu s-au gandit sau nu le-a pasat pur si simplu. In cazul Colegiului, vorbeste interesul. Aceasta institutie, care trebuia sa asaneze moral si profesional breasla, e condusa de medici cu experienta, care zic mersi cand gasesc mercenari care sa presteze in locul lor muncile grele si neplacute. Orice medic care nu profeseaza timp de cinci ani, pierde dreptul de practica. Colegiul ar fi putut stabili ca "profeseaza" inseamna "carte de munca". Usor de zis, greu de facut! Dupa ani de zile in care ai tot dezbatut problema oraselor fara medici, e greu sa lasi in urma seminariile si conferintele pentru a reintra, in locul mercenarilor, in garda.

sâmbătă, 29 august 2009

Opinii

Interpretarea eronata a legii Manate de interese de grup, indiferent de coloratura politica, si speculand asa-zisa ambiguitate legislativa, majoritatea consiliilor locale constituite dupa alegerile din 1996 s-au facut ca nu pricep si au interpretat voit eronat prevederile legale, asimiland calitatea de conducator numai cu cea de director al regiei autonome sau a societatilor comerciale subordonate. Asa se face ca majoritatea consiliilor de administratie ale regiilor au fost invadate, in toata tara, de catre consilieri locali/judeteni (de exemplu, numai in Turda consiliile de administratie ale celor trei regii de interes local au fost si sunt formate si acum in proportie de 95% din consilieri municipali). Dar ambiguitatea legislativa invocata este doar aparenta, fiindca Legea nr. 15/1990, care reglementeaza organizarea si functionarea regiilor autonome si a societatilor comerciale, la art. 12 prevede fara echivoc: "Conducerea regiei autonome revine consiliului de administratie, compus din 7-15 persoane, din care una este directorul sau directorul general al regiei". Asadar, incompatibilitatea este evidenta, deoarece exista o perfecta corelare de text intre Legea nr. 69/1991 (conducator) si Legea nr. 15/1990 (conducere a regiei autonome). jurist Marian Braica Turda, judetul Cluj Cand vom intra in normalitate? Mi se pare firesc sa aduc in atentia opiniei publice o anomalie ce se petrece la Consiliul local Dabuleni (judetul Dolj). In aceasta localitate, nu s-au dat nici pana acum titlurile de proprietate. Primaria motiveaza ca nu are intreaga suprafata. Acum doi ani, primaria a preluat de la Horticola Dabuleni 250 ha, dar nu le-a impartit, motivand ca suprafata nu acopera cu suta la suta drepturile revendicate de oameni. Asa ca acesti edili au gasit o metoda originala sa valorifice acest teren. Cele 250 ha au fost inchiriate oamenilor din comuna, celor care aveau dreptul sa primeasca teren. Anul acesta povestea s-a repetat. Si pentru ca in bugetul primariei au intrat in acest mod 625 milioane, numai in acest an, credem ca primarul nu este preocupat sa rezolve problema. De aceea, consideram ca a venit momentul sa intram in normalitate si cei in drept sa rezolve problema. Ilie Subulica Craiova Responsabilitatea expertilorOpinia mea se refera la "expertii tehnici", specialisti investiti sa faca lumina, din punct de vedere tehnic, in cazuri care au ajuns in justitie. Si eu am fost in aceasta situatie. Am platit taxa de expertiza - 1,5 milioane lei. Am asistat la masuratori, am asteptat rezultatul, care a fost catastrofal. Ca inginer, stiu sa citesc un plan. Am constatat ca nu s-a tinut cont de observatiile prezentate si s-au facut erori grave de masurare a distantelor si de amplasare a unor constructii deja existente. La obiectiile prezentate in instanta, completul de judecata mi-a aprobat o alta expertiza. Erorile s-au repetat. Pentru a intelege drepturile si obligatiile expertilor tehnici, am studiat regulamentul de functionare a acestora. Am constatat cu stupoare ca ei nu pot fi trasi la raspundere pentru incorectitudinile lor decat printr-un proces. La aceasta ora sunt sute de procese pe rol avand ca obiect retrocedarea unor terenuri. Este posibil ca aceia ce trebuie sa se pronunte din punct de vedere tehnic printr-o expertiza cu privire la aceste situatii sa nu raspunda in nici un fel pentru erorile pe care le fac? Viorica Iancu ,Bucuresti

Pe noi sa nu conteze

Domnul Nastase isi face iluzii. Cele doua mari scandaluri - Sorin Ovidiu Vantu si Armagedon II - nu se vor stinge de la sine, oricate scuze s-ar exprima public si oricate eforturi s-ar depune pentru musamalizarea coruptiei la nivelul cel mai inalt. Aceasta ar fi concluzia ce se desprinde din numeroasele scrisori pe care le-am primit pe marginea acestor subiecte. Tot presa va fi aceea care nu-i va da pace primului-ministru, chiar daca unele publicatii si mai ales unele canale de televiziune dependente de putere au fost nevoite s-o carmeasca, la comenzi "superioare". Pe noi, insa, sa nu conteze. Cititorii nostri stiu de ce. Iata ce scrie d-na Aurelia-Mioara Baltac din Bucuresti: "Doresc sa va exprim multumirea mea de simplu cetatean al acestei tari pentru atitudinea ferma a ziarului, a dvs. personal, in recentul si jalnicul scandal mediatic imaginat de dl. Nastase ca urmare a dezvaluirilor raportului Armagedon II. Pornind de la principiul ceausist "dai in mine, dai in fabrici si uzine", puterea actuala, "scarbita" si ea de ceilalti, asmute organele de politie si de justitie la vanatoare de vrajitoare, fara jena, fara discernamant. Atentat contra sigurantei statului - iata riscul pe viitor pentru presa, daca se va mai mira de imbogatirea nerusinata a unor politicieni. Domnii cu 10 case, ferme, onorarii de 700.000 dolari vor face "lobby", desi noi vom numi aceste practici drept coruptie si adevarate crime la adresa acestui popor necajit. Scandaluri de coruptie au loc si in Occident, dar nimeni nu are nerusinarea sa incerce intimidarea presei. Din fericire, exista presa si ziaristi neingenuncheati in fata puterii". Stiu ca sunt momente importante, cum este si acesta, cand pozitia pe care se situeaza Adevarul este definitorie pentru rolul pe care noi ni l-am asumat. De aceea ceea ce vedeti in ziar este rezultatul unor serioase analize, este raspunsul pe care am decis sa-l dam intrebarilor, uneori dramatice, pe care si le pun cititorii si in general cetatenii acestei tari. Nu ne indoim ca de fiecare data, inainte de a deschide ziarul, va spuneti: Ia sa vedem cum scrie Adevarul! "Urmaresc cu atentie felul cum navigati in apele lui Armagedon II, imi scrie un cititor bucurestean. Sunt aici in chestie o multime de lucruri grave: libertatea de expresie, coruptia, raspunderea inaltilor demnitari. Premierul a considerat ca e vorba de un atac la siguranta statului. Stiti foarte bine ca nu e vorba acolo in nici un fel despre statul roman, ci numai despre A. Nastase, iar acuzele sunt toate punctuale. Asteptam sa iasa in fata si sa explice, tot punct cu punct, cum e cu casele, cu acele calatorii finantate, cu acele cadouri scumpe, cu acei prieteni suspecti... A preferat sa aleaga represiunea. Cred ca scandalul e deja international. Premierul se mai crede inca intr-o tara inchisa, dar Europa ii bate deja obrazul. Lupta impotriva coruptiei... Sa fim seriosi! Ar trebui elaborata o lege: au voie sa fure si sa ia spaga cei de sus, pana la un anumit nivel, caci ei trebuie sa arate ca niste sefi europeni, iar bugetul nostru nu le poate finanta aceste pretentii. Diferenta - de la "sponsori"! Iar de acolo in jos abia incepe democratia - toti egali in saracie". Fara comentarii, as spune. O mica observatie tin, totusi, s-o fac. In final, d-sa imi spune: "In orice caz, sper ca veti publica textul Armagedon II - el e deja notoriu, nu va prevalati de caracterul sau anonim. Ar fi o lasitate de care nu va cred in stare". Am omis sa spun ca expeditorul scrisorii semneaza: "Cititorul". Banuiesc ca nu pretinde sa vorbeasca in numele cititorului nostru in sens generic, ci e vorba de un cititor, care vrea sa sugereze ca, daca nu din lasitate n-am publicat respectivul text, vom fi avand noi niste calcule sa nu-l reproducem. Un alt cititor din Bucuresti, dr. ing. Mitu Gheorghe, roaga si el sa publicam textul, dar din alte motive: "Mi-ar parea rau ca un ziar atat de important ca al dvs. sa fie banuit ca cedeaza presiunilor politice". Am spus-o inca de la aparitia pe Internet a acestui text ca noi nu-l publicam pentru ca este anonim, iar faptele relatate sunt in cea mai mare parte reproduse din presa, inclusiv din Adevarul. Turnura pe care a luat-o acest caz in urma interventiei brutale a politiei si parchetului, a implicarii primului-ministru, ne-a determinat sa luam o atitudine transanta. In tot ce s-a scris au fost largi referiri la continutul respectivului text cunoscut sub numele Armagedon II. Ceea ce am spus la inceput ramane valabil. Nu suntem noi aceia care sa cedeze la presiuni, de orice natura ar fi ele.

In doua vorbe

Ana Pitigoi, bloc Capela, sc. A, ap. 2, Rm. Valcea: Asa cum prevad Normele metodologice pentru punerea in aplicare a prevederilor Legii locuintei nr. 114/1996 (aprobate prin HG nr. 1275/2000), stabilirea perioadei pentru care persoanelor aflate in vizita nu li se percep cotele de participare la cheltuielile de intretinere aferente persoanelor cu domiciliul stabil in cladire intra in atributiile adunarii generale a proprietarilor. Gheorghe Zvac, satul Soldanesti, comuna Sulita, judetul Botosani: In situatia relatata in scrisoare s-a procedat legal. Intrucat sotia dv. nu s-a prezentat la reexaminarea medicala la termenul stabilit, pentru perioada respectiva nu poate primi indemnizatia corespunzatoare. Margareta Ghenescu, strada Horea nr. 37-39, bl. 3, ap. 2, Cluj-Napoca: Din datele prezentate reiese ca s-a procedat legal la incheierea contractului de vanzare-cumparare respectiv. Un astfel de contract putea fi desfiintat de instanta de judecata. Ioan Apavaloaie, Husi: Atunci cand este cu neputinta ca sotul mamei sa fie tatal copilului, paternitatea poate fi tagaduita. Actiunea in tagaduirea paternitatii poate fi pornita numai de sot, in termen de 6 luni de la data de cand a luat cunostinta despre nasterea copilului. Vasile Tanasescu, Slobozia: Perioadele asimilate stagiului de cotizare pot fi valorificate numai pentru obtinerea pensiei pentru limita de varsta, de invaliditate si de urmas, nu si pentru pensia anticipata.

Protectia drepturilor de autor in cadrul procedurii succesorale notariale (II)

Domnule notar, am lamurit data trecuta, referindu-ne la o intrebare concreta, ce se intampla cu drepturile pmoniale de autor cand succesiunea s-a dezbatut inainte de aparitia Legii nr. 8/1996. V-as ruga sa raspundeti acum cititorilor ziarului Adevarul cum stau lucrurile in situatia in care succesiunea este dezbatuta dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe. Cum sunt protejate drepturile patrimoniale de autor in astfel de situatii? - Sa reluam discutia referindu-ne tot la situatia cititorului nostru, prezentata data trecuta. In cazul in care succesiunea este dezbatuta dupa intrarea in vigoare a Legii 8/1996, avandu-se in vedere dispozitiile art. 149 alin. 3, se pune intrebarea ce se intampla cu drepturile de autor dobandite de nepotul de frate predecedat. Potrivit art. 149 alin. 3 din Legea 8/1996, "durata drepturilor de exploatare asupra operelor create de autori decedati inainte de intrarea in vigoare a prezentei legi si pentru care au expirat termenele de protectie se prelungeste pana la termenul de protectie prevazut in prezenta lege". Aceasta inseamna ca, de la data intrarii in vigoare a Legii 8/1996, nepotul de frate predecedat beneficiaza de inca un termen de protectie de 55 de ani. Se au in vedere art. 25 din Legea 8/1996 si art. 6 din Decretul 321/1956 sus-mentionat. Regula generala stabilita de art. 25 dispune ca drepturile patrimoniale de autor se transmit mostenitorilor pe o durata de 70 de ani, oricare ar fi data la care au fost aduse la cunostinta publica, in mod legal. Autorii au conchis ca, la indeplinirea termenului, opera cade in domeniul public. In realitate, nu este vorba de domeniul public in intelesul dreptului administrativ. Interpretarea corecta este aceea ca opera este, din acest moment, la dispozitia tuturor si poate fi exploatata in mod liber. Mostenitorii sai nu vor putea recurge la teoria concurentei neleale pentru a incerca, pe aceasta cale indirecta, reconstituirea dreptului disparut. - Aceasta este situatia in care opera artistica este rezultatul muncii si al creatiei unei singure persoane. Care este insa solutia juridica pentru operele colective, de exemplu in cazul unei lucrari de sinteza (cum sunt, in general, dictionarele sau lucrarile enciclopedice)? - In cazul operelor colective, durata protectiei este, potrivit art. 28, de 70 de ani de la data aducerii la cunostinta publica. Daca insa aducerea la cunostinta publica nu intervine in 70 de ani de la crearea operei, dreptul de autor expira dupa trecerea a 70 de ani de la crearea operei. Durate diferite sunt prevazute (in cazul drepturilor patrimoniale) pentru anumite opere, si anume: a) 25 de ani de la data crearii pentru operele de arta aplicata; b) tot timpul vietii autorului si 50 de ani de la moartea sa, in persoana mostenitorilor in cazul programelor pentru calculator. Este necesar sa mai adaug ca prelungirea duratei dreptului de autor intervine, in general, in caz de razboi. Daca durata de 70 de ani este regula generala, legea prevede insa si unele derogari de la aceasta regula. Astfel, daca, dupa incetarea protectiei dreptului de autor, o persoana aduce la cunostinta publica, in mod legal, pentru prima oara o opera nepublicata, ea va beneficia, potrivit art. 25 alin. 2 din lege, de o protectie pe o durata de 25 de ani din momentul aducerii operei la cunostinta publica. Ca si in vechea reglementare, termenele de protectie in cazul mostenitorilor se calculeaza incepand cu data de 1 ianuarie a anului urmator mortii autorului (art. 32). Desi departe de a fi rezolvate, problemele semnalate mai sus se indreapta spre o evolutie care sa nu fie o confruntare intre mai multe sisteme, spre solutii echitabile pentru problemele care pareau, initial, insolubile.

Razie de proportii la Timisoara pentru descoperirea a 8 masini furate

Sute de politisti ai Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog Timisoara, jandarmi, politisti de frontiera, ofiteri de la furturi auto, "mascati" din trupele speciale au organizat, sambata, o actiune de verificare pentru depistarea vehiculelor furate din vestul Europei. Municipiile resedinta de judet din Timis, Caras-Severin si Arad au fost blocate in totalitate cu filtre mixte. De asemenea, accesul spre toate punctele de trecere a frontierei a fost securizat. In Timisoara, la Centrul Zonal a functionat un comandament, care prin intermediul ofiterilor de legatura a reusit in timp record sa verifice cele 100 de autoturisme, an de fabricatie 2000/2001, descoperite in trafic. Dintre acestea, 8 s-au dovedit a fi furate din Belgia, Franta si Italia. Toate masinile furate au fost descoperite pe raza judetului Arad. In Timisoara au fost descoperite doua vehicule care aveau numere de inmatriculare false. Politistii au retinut mai multe persoane pentru cercetari, dar deocamdata identitatea acestora nu a fost dezvaluita, deoarece ancheta este de-abia la inceput. Masinile au fost retinute de politisti, urmand a fi restituite proprietarilor.

O brasoveanca de 19 ani s-a sinucis aruncandu-se de la etajul IX

Grecu Raluca, o tanara de numai 19 ani, s-a sinucis joi seara, aruncandu-se de la etajul IX al blocului de pe bulevardul de pe bulevardul Saturn nr. 32 B din Brasov, in care locuia. De loc din Victoria, fata inchiriase un apartament in acel bloc, in care locuia singura dupa recentul sau divort. Joi seara, in jurul orei 21, vecinii din bloc si cativa trecatori au auzit o bufnitura puternica si s-au precipitat sa vada ce se intamplase. Socati la vederea trupului zdrobit al tinerei, acestia au anuntat imediat Salvarea si Politia, echipajul de pe ambulanta si politistii sositi rapid la fata locului constatand ca femeia decedase instantaneu in urma socului violent cu solul. Ancheta judiciara a stabilit fara dubii ca Raluca Grecu si-a luat singura zilele la doar 19 ani, prada unei depresii nervoase dupa divort. In apartamentul ei au fost gasite, de altfel, mai multe flacoane cu medicamente antidepresive, iar politistii au descoperit ca tanara mai avusese cateva tentative de sinucidere.

"Mafia spitalelor" - a 11-a arestare

Torok Maria, contabila-sefa a Spitalului Odorheiul Secuiesc, a fost arestata preventiv, vineri dupa-amiaza, de Parchetul Tribunalului Harghita, in dosarul "Mafia spitalelor". Dupa mai multe ore de audieri, procurorii biroului anticoruptie din Parchetul harghitean au emis pe numele ei un mandat pe 30 de zile sub acuzatiile de abuz in serviciu in forma calificata, deturnare de fonduri, fals, uz de fals si inselaciune. Impreuna cu directorul CJAS Harghita, Alexandru Janko, si cu directorul economic al Spitalului Odorheiul Secuiesc, Fulei Laszlo - arestati martea trecuta sub aceleasi acuzatii, plus luarea de mita - Torok Maria a masluit o serie de documente financiar-contabile, in scopul justificarii unor achizitii de aparatura medicala in valoare de 12 miliarde lei, dupa cum a declarat pentru Adevarul procurorul Bordos Gyorgy, seful biroului anticoruptie din Parchetul Tribunalului Harghita. Pe seama bugetului CJAS Harghita, escrocheria a fost pusa la cale impreuna cu brasoveanca Doina Suteu - prima arestata in acest dosar - prin una din firmele acesteia, Sarissa Com. SRL, de la care Spitalul Odorheiul Secuiesc a primit insa aparatura de numai 2 miliarde - valoare umflata si ea zdravan, suspecteaza anchetatorii -, restul de 10 miliarde fiind "camuflat" cu ajutorul actelor falsificate de cei trei. Cu arestarea Mariei Torok, numarul celor aflati dupa gratii in dosarul "Mafia spitalelor" a ajuns la 11, dintre care 5, in Brasov si cate 3 in Covasna si Harghita.

Cronica Neagra

Politistii galateni nu s-au lasat pacaliti de sotia criminala O femeie care si-a ucis sotul cu o secure si a incercat sa-i insele pe anchetatori a fost arestata preventiv de procurorii galateni, informeaza Inspectoratul General al Politiei. Miercuri, Garofita Basalic (52 de ani) s-a dus la sediul Politiei municipiului Tecuci si a anuntat ca, atunci cand s-a intors de la serviciu, si-a gasit sotul mort in casa, acesta avand mai multe rani la cap. Cercetarile au stabilit ca, in aceeasi dimineata, in urma unei altercatii, Garofita l-a lovit pe Stefan Basalic (52 de ani), care era in stare de ebrietate, apoi l-a abandonat in casa si a plecat la serviciu. Potrivit anchetatorilor, Stefan Basalic inca mai traia in momentul in care femeia a iesit din locuinta. Cand a revenit la domiciliu si si-a dat seama de gravitatea faptei sale, ca sa scape de raspunderea penala, femeia s-a dus si i-a anuntat pe politisti ca barbatul sau a fost omorat de o persoana necunoscuta. Parchetul de pe langa Tribunalul Galati a dispus arestarea preventiva a Garofitei Basalic pentru comiterea infractiunii de omor calificat. Cadavrul unei fetite de noua luni - gasit la groapa de gunoiO femeie a gasit, vineri, intr-o groapa de gunoi din localitatea Beclean, judetul Bistrita-Nasaud, cadavrul unei fetite de noua luni. Procurorul criminalist Ioan Iosif Muresan, de la Parchetul de pe langa Tribunalul Bistrita-Nasaud, a declarat ca mama fetitei este cautata si exista cateva indicii despre identitatea acesteia, insa a refuzat sa le dea publicitatii. Femeia, care cauta prin gunoaie sticle si borcane, a gasit copilul invelit intr-o patura, pusa intr-o punga de plastic. Acesta este primul caz de pruncucidere inregistrat in acest an in judetul Bistria-Nasaud, dupa ce anul trecut s-a inregistrat o crestere ingrijoratoare a infractiunilor de acest gen. In schimb, la nivelul tarii, numai in ultima saptamana s-au inregistrat 5 pruncucideri, din care doua in judetul Iasi. Pensionari batuti de talhariDoi tineri au fost arestati preventiv de procurorii din Targoviste pentru ca au intrat in locuinta unor batrani si i-au batut ca sa le dea pensiile, insa acestia nu mai aveau in casa decat 30.000 de lei, informeaza Inspectoratul General al Politiei. Intrucat cei doi pensionari, sotii Maria si Gheorghe Soare, din comuna damboviteana Doicesti, nu au putut spune politistilor cine au fost hotii, anchetatorii au audiat toti tinerii din localitate. Astfel, ei au stabilit ca Nicolae Dan Colniceanu (17 ani) si Robert Marian Laculiceanu (17 ani) au fost cei care, in noaptea de miercuri spre joi, au intrat in locuinta sotilor Soare si i-au lovit cu o bata ca sa spuna unde sunt banii. In cele din urma, agresorii au plecat cu numai 30.000 de lei, ultimii bani ai batranilor. Cei doi tineri au fost arestati preventiv pentru comiterea infractiunii de talharie. Doi morti intr-un accident de munca la Rosia MontanaAccidentul produs la o cariera a minei Rosia Montana, in noaptea de vineri spre sambata, soldat cu moartea a doua persoane, s-a produs, cel mai probabil, din cauza unei defectiuni la utilajul in care se aflau muncitorii, a declarat seful Inspectoratului Teritorial de Munca Alba, Dorel Fit. Medicii legisti au stabilit, duminica, faptul ca cei doi mineri de la cariera Cetatea, apartinand minei Rosia Montana, din judetul Alba, au murit din cauza leziunilor grave produse de bolovanii care au cazut peste ei in momentul rasturnarii vehiculului. Trei mineri care lucrau in schimbul III se pregateau sa intre in cariera de la Rosia

Paznicii Depoului CFR Brasov furau motorina din locomotive

Trei paznici care fusesera pusi sa impiedice furturile dintr-un depozit al CFR Brasov au fost prinsi, vineri, furand motorina de la locul de munca. In urma unui control de rutina, efectuat intr-un tren personal, politistii de la Transporturi Feroviare au descoperit asupra celor trei paznici mai multe bidoane pline cu motorina a carei provenienta nu a putut fi justificata. Paznicii au recunoscut, in cele din urma, ca au furat motorina de la locul de munca. "Am extras motorina din locomotiva. Am tras de sigiliu fara sa-l rupem. A iesit si am furat motorina", a declarat Constantin Suciu, unul dintre cei trei paznici. Paznicii spun ca au furat motorina din rezervor pentru a o folosi in gospodarie. "Cei trei paznici au fost prinsi in urma unui control de rutina, dupa ce politistii au constatat ca aveau bagaje voluminoase", a declarat capitanul Ilie Nelu, din cadrul Postului de Politie TF Triaj. Seful Depoului Brasov, Paul Seben, a precizat ca nu a mai avut niciodata asemenea cazuri. "Este o surpriza neplacuta sa aflam ca tocmai un agent de paza care trebuie sa ne pazeasca sa fie prins cu motorina furata", a precizat Seben. Cei trei paznici vor fi concediati si risca pedeapsa cu inchisoarea pentru furt calificat.

Politistii sibieni au depistat, intr-o singura noapte, 16 soferi beti

Politistii sibieni au retinut, in noaptea de vineri spre sambata, 24 de permise de conducere, dintre care 16 apartineau unor soferi aflati sub influenta bauturilor alcoolice. Politistii spun ca au avut o noapte agitata, mai ales pentru ca este greu sa ii convinga pe soferii beti sa se supuna legii. Unul dintre acestia, dus la spital pentru recoltarea probelor de sange, a cerut ca si politistii sa fie supusi la acelasi tratament. Altul, care abia isi tinea echilibrul cand a fost coborat de la volan, a declarat ca a baut un singur pahar cu vin. Pentru faptele lor, soferii surprinsi bauti la volan s-au ales cu dosar de urmarire penala.

Sotii Moraru se pare ca petrec linistiti in Canada

Parchetul de pe langa Curtea de Apel Constanta cerceteaza imprejurarile in care doi cetateni americani au infiat - dupa ce au platit fundatiei intermediare suma de 12.000 de dolari - un baietel de 3 ani din Romania. Michele si Martin Zuidema au dorit sa infieze un copil si s-au adresat in acest scop unei fundatii americane, care, la randu-i, a apelat la serviciile Fundatiei "Sfintii Dimitrie si Ana", din Constanta. Reprezentantii acesteia, Rodica si Valeriu Moraru, si-au aratat disponibilitatea de a rezolva "foarte rapid" solicitarea. Tocmai viteza cu care s-au incheiat formalitatile de adoptie, anevoioase, altfel, precum si suma de 12.000 dolari ceruta "pe aeroport" de reprezentantii fundatiei tomitane i-au pus in alerta pe parintii adoptivi ai micutului George Ivanov (3 ani). Ei au cerut Ambasadei Romane din Washington si, implicit, Guvernului roman sa verifice legalitatea actelor de adoptie incheiate pe 23 august 2001 ("dupa numai doua luni de la cererea noastra") de avocatii Rodica si Valeriu Moraru, patronii fundatiei constantene. Din primele date existente la dosar rezulta ca fundatia in speta fiinta intr-un apartament, ca sotii Moraru au pretins ulterior virarea celor 12.000 dolari intr-un cont din Canada, unde s-ar fi (si) grabit, de altfel, sa plece "in excursie" de ceva vreme.

Zeci de miliarde de lei incasate din escrocherii cu produse petroliere falsificate

rocurorii din cadrul Parchetului Curtii Supreme de Justitie au dispus arestarea preventiva, pe o perioada de cinci zile, a trei administratori de firme acuzati de incasarea ilicita a zeci de miliarde de lei, ca urmare a comercializarii unor cantitati de subproduse petroliere drept combustibil final, informeaza Biroul de Presa al Ministerului Public. Vasilica si Marius Craciun sunt acuzati ca, in cursul anului trecut, in calitate de administratori ai SC Intermezzo SRL si SC Bialuc Trans SRL din Piatra Neamt, l-ar fi determinat pe Florin Sandovici si pe alti cativa administratori ai unor societati comerciale de pe raza judetelor Bacau, Neamt, Iasi, Prahova si Brasov sa falsifice facturi fiscale si chitante conform carora subproduse petroliere erau prezentate drept produse petroliere finite (motorina auto). Potrivit anchetatorilor, actele falsificate ar fi fost folosite ca documente de insotire a marfurilor de catre soferii societatilor transportatoare. Procurorii sustin ca, ulterior, Vasilica si Marius Craciun i-ar fi determinat si ajutat pe administratori sa vanda la statii PECO din Arad, Targu Mures, Iasi, Oradea si Sibiu subprodusele petroliere drept produse petroliere finite, folosindu-se de actele falsificate. De asemenea, anchetatorii precizeaza ca sumele vehiculate ca urmare a acestor actiuni nu au fost inregistrate in evidentele contabile si s-ar putea ridica la cateva zeci de miliarde de lei. Cercetarile sunt continuate pentru descoperirea tuturor persoanelor implicate in acest dosar. Florin Sandovici, alaturi de Vasilica si Marius Craciun au fost arestati preventiv pentru comiterea infractiunilor de fals intelectual, uz de fals, inselaciune cu privire la calitatea marfurilor si, respectiv, complicitate la aceste infractiuni.

Cinci galateni si-au gasit sfarsitul in drum spre casa

Dupa o saptamana in care s-au inregistrat peste 42 de accidente rutiere, care parca prevesteau tragedia, sambata, 26 ianuarie, la ora 11,30, in apropierea comunei suburbane galatene Movileni, s-a produs cel mai groaznic eveniment rutier petrecut in judetul Galati in ultimii ani. Autoturismul Dacia 1300, cu numarul de inmatriculare BC 03 DKX, aflat in depasirea unei coloane intr-o curba fara vizibilitate si pe o ceata densa, s-a tamponat frontal cu un autocamion apartinand firmei "ATLAS" SA. Impactul a fost teribil, Dacia in care se aflau 5 tineri a fost rupta in doua, jumatatea din spate fiind proiectata la peste 100 metri de locul accidentului. Patru din cei 5 tineri aflati in autoturism au decedat pe loc, iar al cincilea, care inca mai era in viata in momentul cand a fost scos dintre fiarele contorsionate, a murit in drum spre spital. Din primele cercetari, dupa cum ne-a declarat capitanul Marian Franc, seful Biroului Politiei Rutiere din cadrul Politiei Municipiului Galati, a rezultat ca cel mai grav accident din ultimii ani din zona s-a produs din vina soferului Daciei, care a incercat o manevra de depasire cu viteza foarte mare pe un sector de drum fara vizibilitate. Autoturismul implicat in teribilul accident apartinea lui Vasile Chirica, din comuna Ivesti, judetul Galati, si fusese achizitionat din talcioc cu cateva ore inaintea evenimentului rutier. Dupa cateva probe prin Galati, Vasile Chirica i-a cedat volanul pe drumul spre casa lui Gheorghe Manea, de 21 de ani, care avea permis de conducere din luna iulie 2000, fara sa stie ca acesta avea sa fie ultimul drum. Cu Gheorghe, in autoturism se afla si fratele soferului, Florin Manea, de 18 ani, impreuna cu alti doi tineri din comuna Liesti, Marcel Borsan, de 20 de ani, si Vasile Milea, de 22 de ani. Dupa ce a trecut de punctul de control al Politiei Rutiere, situat langa poarta de vest a ISPAT-SIDEX, autoturismul condus de Gheorghe Manea s-a inscris in depasirea unei coloane de autoturisme chiar in curba fara vizibilitate de la intrarea in comuna Movileni. Soferul camionului cu numarul de inmatriculare GL-03-BIK, Ionica Mircea, care circula regulamentar, a vazut bolidul indreptandu-se spre el, a franat, dar nu a mai putut face nimic pentru evitarea impactului. Dacia s-a izbit violent de bara de protectie a autotrenului, partea din fata a autoturismului a fost realmente spulberata, iar partea din spate, retezata de la mijloc, a fost aruncata la peste 100 de metri pe partea cealalta a soselei. Medicul Ingrid Mihaescu, sosita in scurt timp la fata locului cu un echipaj al Salvarii, nu a putut decat sa constate decesul a 4 dintre pasagerii Daciei, al cincilea ajungand decedat la Spitalul de Urgenta Galati.

Faur Isaia, arestat pentru distrugere

Timisoreanul Faur Isaia, cel care a devenit celebru dupa ce l-a stropit pe fostul presedinte Emil Constantinescu cu cerneala, a fost din nou arestat sambata. Parchetul de pe langa Tribunalul Timis a emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventiva pe 30 de zile, sub acuzatia de distrugere. Vineri dupa-amiaza, in centrul Timisoarei, TVR Timisoara a organizat, pentru a marca momentul lansarii televiziunii regionale, un spectacol in Piata Operei. In timpul show-lui, Isaia a scos o toporisca si a taiat un cablu de alimentare de la o camera care alimenta si o parte de la instalatia de iluminat. Faur Isaia a fost retinut la scurt timp, el motivandu-si ulterior gestul prin faptul ca televiziunile i-au luat de fiecare data interviuri, dar i-au cenzurat spusele. Celebrul timisorean va fi supus unei noi expertize psihiatrice in cursul acestei saptamani.

Patronul firmei Grand Miroc-Moldova Noua se pregatea sa fuga in Africa de Sud

Schimbare la 180 de grade in scandalul afacerii legate de locurile de munca in Italia prin intermediul firmei milaneze Eco Terra. Patronul firmei Grand Miroc din Moldova Noua, cetateanul sarb Mihaljo Iovanovici, a fost arestat, sambata, de Parchetul de pe langa Tribunalul Timis. Firma cetateanului sarb a intermediat pentru 1.150 de romani incheierea de contracte cu firma Eco Terra din Italia. In baza acestor intelegeri, romanii au fost dusi la Szeged, in Ungaria, pentru un control medical, de aceasta operatiune ocupandu-se firma din Moldova Noua. In Ungaria, romanii au dat cate 650 de marci, drept garantie pentru viitoarele cursuri de specializare, numarul platitorilor fiind de 1.500. Primii muncitori trebuiau sa plece la inceputul saptamanii trecute, numai ca au ramas cu buzele umflate la Timisoara, deoarece patronul firmei milaneze, Antonio Pellettieri, nu a venit sa-i preia. Iovanovici s-a declarat si el pacalit, dar le-a promis oamenilor ca le va inapoia banii, in total 975.000 de marci. Ba, mai mult, a sustinut ca doritorii vor putea sa plece prin intermediul firmei sale la munca in strainatate. Iovanovici a fost retinut la punctul de trecere a frontierei Nadlac, in timp ce se pregatea sa ajunga in Ungaria si de aici in Africa de Sud. De altfel, inca de saptamana trecuta el anuntase ca vrea sa plece pe continentul african, motivand ca acolo avea de facut o afacere in urma careia putea sa obtina banii ce trebuiau restituiti pagubitilor. Politistii au decis retinerea lui Iovanovici. Motivul oficial a fost faptul ca intre timp au aparut noi elemente in ancheta, iar patronul din Moldova Noua trebuie reaudiat. Intrebat de ziarul Adevarul care sunt diferentele de probatoriu fata de inceputul saptamanii, cand politistii sustineau ca nu au nici un fel de dovada impotriva lui Iovanovici, seful IPJ Timis, col. Dorel Andras, a dat-o pe mistocareala de cartier, afirmand "sunt elemente specifice ale muncii de ancheta, verificari, audieri. Ce vreti sa stiti mai mult? Va multumesc pentru intrebare". Politistii sustin ca romanii au primit in locul banilor documente fara nici un fel de valabilitate contabila. De asemenea, in urma verificarilor s-a stabilit ca firma Grand Miroc nu a avut profit, desi acesta in aparenta exista, deoarece Iovanovici si-a creditat firma cu 125 de milioane de lei. Pagubitii din afacerea Eco Terra nu vor trebui sa vina la Timisoara pentru a-si depune plangerile, ci se vor putea adresa politiilor din judetele unde locuiesc. La ora actuala, oamenii legii incearca sa identifice bunurile mobile si imobile ale lui Iovanovici, pentru a le pune sub sechestru asigurator. Au fost declansate o serie de verificari la nivel international, fiind trimise adrese catre politiile din Iugoslavia, Ungaria si Italia. Col. Andras sustine ca "exista niste conexiuni internationale, dar nu putem sa spunem prea multe in acest moment, deoarece nu exista date oficiale, ci sunt doar lucruri stabilite la nivel informativ. Pot sa va spun ca in cazul firmei Eco Terra nu totul este in regula din punct de vedere al autoritatilor italiene, care continua cercetarile". In timpul audierii de sambata a lui Iovanovici la Parchetul de pe langa Tribunalul Timis s-a dus un adevarat razboi al nervilor intre politisti si procurori. Audierile au durat mai multe ore, iar in final procurorul a schimbat partial incadrarea faptelor, emitand un mandat de arestare preventiva pentru Iovanovici, sub acuzatiile de complicitate la inselaciune, uz de fals si instigare la fals intelectual. In timpul audierilor, telefoanele politistilor de la Economic au sunat intruna, pacalitii cerandu-le politistilor sa-l lase pe sarb in libertate, pentru ca le-a promis banii inapoi si locuri de munca. "Acum ca sunt arestat, nu pot sa le dau banii inapoi, asa cum am promis", a spus cetateanul sarb la scurt timp dupa ce a fost arestat. De asemenea, procurorul a emis un mandat de arestare in lipsa pe numele italianului Antonio Pellettieri, sub acuzatia de inselaciune. Politistii urmeaza sa-l dea pe patronul firmei Eco Terra in urmarire internationala prin Interpol. Foto: Constantin DUMA

Guvernul SUA cere agentiilor sale sa-si revizuiasca contractele cu Enron

Guvernul american a cerut agentiilor federale sa-si revizuiasca contractele cu societatea energetica Enron si cu firma de audit Arthur Andersen, in valoare totala de 60-70 de milioane de dolari, relata presa din SUA, sambata. Mitchell Daniels, responsabil cu bugetul din partea presedintelui George W. Bush, a trimis o scrisoare in acest sens directorilor agentiilor federale, din cauza "recentelor informatii de presa privind neregulile" din activitatea celor doua societati, sustine "Chicago Tribune". O parte dintre aceste afirmatii "sunt serioase si mentioneaza distrugeri de documente, acte contabile falsificate", ceea ce face ca asupra acestor societati si a competentei lor sa planeze indoiala. Contractele vor trebui anulate sau suspendate in cazul in care responsabilii agentiilor nu sunt convinsi de "etica si integritatea" firmelor vizate, se arata in scrisoare. Conform "New York Times", Arthur Andersen are 64 de contracte cu agentiile federale, iar Enron 42. Gigantul american al energiei, Enron, care a avut, anul trecut, o cifra de afaceri de peste 100 de miliarde de dolari, s-a prabusit ca un castel din carti de joc dupa descoperirea, in toamna anului 2001, unor nereguli in contabilitate, determinand ruinarea a mii de investitori si angajati ai intreprinderii, care si-au investit fondurile de pensii in actiunile grupului. Arthur Andersen a validat, in toamna, conturile Enron. In prezent, firma texana este sub incidenta legii falimentului si face obiectul a numeroase anchete, deschise de autoritatile bursiere, Departamentul de Justitie si zece comisii parlamentare. Vineri, cazul Enron a luat o noua turnura tragica, dupa sinuciderea unui fost conducator al grupului petrolier. Clifford Baxter, ex-vicepresedinte al Enron, in varsta de 43 de ani, care a parasit firma in mai 2001, s-a sinucis la periferia orasului Houston, unde se afla sediul societatii. El urma sa fie interogat de catre anchetatorii federali in legatura cu neregulile financiare aparute intr-o serie de contracte incheiate de Enron. Mai mult, se pare ca Baxter ar fi vandut 577.436 de actiuni, pentru 35,2 milioane de dolari, chiar inainte de prabusirea companiei.

Unui deputat radical polonez i-a fost ridicata imunitatea parlamentara

Dieta poloneza a decis, in noaptea de vineri spre sambata, sa-i ridice imunitatea parlamentara deputatului radical Andrzej Lepper. Lider al Partidului Taranesc, Andrzej Lepper, 47 de ani, a fost destituit la sfarsitul lunii noiembrie din functia de vicepresedinte al Dietei, dupa ce l-a calificat drept "canalie" pe seful diplomatiei poloneze Wlodzimierz Cimoszewicz si a acuzat de coruptie mai multe personalitati politice. In favoarea ridicarii imunitatii sale au votat 281 de deputati, 87 au fost impotriva, iar 7 s-au abtinut de la vot.

Casete video - folosite ca material de recrutare pentru reteaua lui bin Laden

Mai multe casete video, care arata islamisti extremisti ucigand si mutiland "necredinciosi", circula in moscheile britanice, in cadrul unei actiuni de recrutare pentru reteaua Al-Qaida, sustine, in numarul sau de duminica, ziarul britanic "The Observer". Una dintre casete, care a fost introdusa in mod ilegal in Marea Britanie cu doar cateva zile inainte de atentatele din 11 septembrie, prezinta masacre in masa ale civililor comise de un grup extremist algerian GSPC, sustinut de Osama bin Laden, afirma cotidianul britanic. Materialul video a fost realizat chiar de membrii GSPC. Filmul prezinta, printre altele, circumstantele terifiante in care peste 20 de soldati algerieni au fost ucisi in urma unei ambuscade. Dupa ce camioanele soldatilor patrund pe un drum minat si sunt aruncate in aer, extremistii islamisti ii masacreaza pe putinii supravietuitori. O alta caseta contine scene de groaza, in care trupele talibane decapiteaza soldati din Alianta Nordului, in urma unei lupte armate in Afganistan. Mai multe casete care prezinta imagini ale unor masacre sunt vandute pe teritoriul Regatului Unit pentru strangerea de bani pentru "cauza" islamica. O ancheta realizata de "The Observer" a stabilit ca un anumit numar de astfel de casete au fost distribuite in randul musulmanilor care frecventeaza moscheea Finsbury Park din Londra. Ziarul britanic afirma ca unii dintre jurnalistii sai au putut achizitiona mai multe casete, platind cate 10 lire sterline (14 dolari) pentru fiecare caseta. Dezvaluirile din presa bitanica vor avea drept efect cresterea presiunii internationale asupra Londrei de a lua masuri severe impotriva extremistilor islamisti care folosesc teritoriul britanic drept important centru de recrutare.

Caleidoscop

Robert Redford primeste premiul Oscar pentru intreaga cariera Actorul american Robert Redford, de 64 de ani, va primi premiul Oscar pentru intreaga cariera, cu ocazia celei de-a 74-a ceremonie de decernare a premiilor Oscar, care va avea loc in martie, au anuntat, la sfarsitul saptamanii trecute, organizatorii festivitatii. Redford va primi acest premiu in semn de omagiu pentru cei 40 de ani de activitate in domeniul cinematografiei. Academia americana a cinematografiei, organizatoarea evenimentului, il considera pe Robert Redford drept "un actor, realizator, producator, creator al festivalului Sundance si sursa de inspiratie pentru realizatorii independenti si inovatori din lumea intreaga". Acest premiu constituie o premiera pentru vedeta care nu a reusit, pana in prezent, sa obtina nici o statueta de aur, desi a fost nominalizat de trei ori. Dalai Lama - internat intr-un spital din BombayLiderul spiritual al budistilor tibetani, Dalai Lama, in varsta de 66 de ani, a fost internat, duminica, intr-un spital din Bombay. El participase la o sarbatoare religioasa din Bihar, in estul Indiei, in ciuda avertismentelor medicilor, care-i recomandasera doua saptamani de odihna, dupa o serie de probleme gastrice de care a suferit. Dalai Lama a fost transportat cu elicopterul si apoi cu avionul catre Bombay. Medicul care l-a insotit la aeroport a declarat presei ca Dalai Lama continua sa aiba aceste probleme de sanatate fiindca a refuzat sa ia medicamentele pe baza de plante medicinale care-i fusesera prescrise. Ultimul leu din Afganistan a murit de batraneteA supravietuit monarhiei afgane, ocupatiei sovietice si conducerii comuniste, luptelor dintre mujahedini, talibanilor si, cel mai recent, bombardamentelor americane, insa batranetea l-a rapus pe ultimul leu din Afganistan. Schiop si pe jumatate orb, leul, pe nume Marjan, a devenit un simbol al decaderii Afganistanului. "Nu a mancat de cateva zile si in dimineata aceasta l-am gasit mort in cusca", a declarat, sambata, Sheraq Omar, ingrijitorul lui Marjan de opt ani de zile. Un dar din partea Germaniei, Marjan a locuit la gradina zoologica din Kabul timp de 38 de ani, fiind "martorul" ocupatiilor straine, loviturilor de stat si, cel mai recent, bombardamentelor americane. Ingrijitorul si-a exprimat speranta ca vor fi adusi alti lei in loc, de preferat o pereche, care sa faca cat mai multi pui.

entagonul a testat o racheta de interceptare lansata de pe mare

Armata Statelor Unite ale Americii a testat, vineri seara, cu succes, o racheta de interceptare lansata cu ajutorul unui sistem antiracheta amplasat pe apa, a anuntat Pentagonul. Tinta, o racheta de tip Aries cu o raza scurta de actiune, a fost lansata de la baza Kauai din arhipelagul Hawaii, Oceanul Pacific. Racheta de interceptare a fost lansata de pe nava militara USS Lake Erie, fiind o racheta de croaziera echipata cu sistemul Aegis de aparare antiaeriana. Purtatorul de cuvant al Pentagonului, Michael Halbig, a afirmat ca testul a fost un succes. Pentagonul a precizat ca acest test este in conformitate cu Tratatul ABM, deoarece tinta a fost o racheta cu raza scurta de actiune. Racheta testata, denumita LEAP (Lightweight Exo-Atmospheric Projectile Kinetic Warhead), este conceputa sa distruga in spatiu rachete cu raza medie si lunga de actiune.

Comandouri SAS urmaresc luptatori Al-Qaida

Militari din cadrul fortelor speciale britanice s-au infiltrat, in doua randuri, in ultimele saptamani, in Somalia, pentru a urmari membri ai retelei Al-Qaida a lui Osama bin Laden, potrivit "Sunday Times", care citeaza surse militare britanice. Echipe formate din cate sase soldati apartinand SAS (Special Air Service) au intrat in interiorul teritoriului somalez pentru a localiza cel putin patru persoane reperate de Washington si Londra, a precizat sursa citata. Comandourile au utilizat, cel mai probabil, elicoptere nedetectabile prin radar, care se deplaseaza atat pe timp de zi, cat si de noapte, conform surselor britanice. Potrivit "Sunday Times", Marea Britanie si Statele Unite au organizat trei operatiuni de infiltrare in Somalia de la inceputul lunii octombrie a anului trecut. Detaliile referitoare la potentialele tinte au fost trimise la Washington si Londra, afirma cotidianul.

Franta va continua sa fie avocatul Romaniei

Raspunzand unor intrebari puse de agentia Rompres in privinta extinderii Uniunii Europene, dar si a Aliantei Nord-Atlantice, ministrul francez de Externe, Hubert Vedrine, a declarat: " De la inceput, Franta a sprijinit fara ambiguitate candidatura Romaniei la UE (...) Franta va continua sa fie avocatul Romaniei si va face tot posibilul ca aderarea sa aiba loc cat mai curand. Consiliul European de la Laeken a subliniat necesitatea de a dispune de un cadru precis, cuprinzand un calendar si o foaie de drum ajustate: obiectivul este acela de a deschide negocierile asupra tuturor capitolelor restante in 2002. In continuare sustin ideea unei strategii de pre-adeziune revizuite (definind in special cadrul programelor Phare, Ispa si Sapard) in favoarea tarilor care nu vor fi in masura sa incheie negocierile pana la sfarsitul anului 2002". "In privinta extinderii NATO, la Praga vom valorifica ceea ce este in avantajul nostru, respectiv interesul pentru o extindere geografica echilibrata si importanta pe care noi o acordam stabilizarii sud-estului Europei si, deci, sustinerea noastra pentru candidatura Romaniei", a spus Vedrine. El a adaugat, de asemenea, ca Rusia va avea un cuvant greu de spus la summitul NATO de la Praga.

Ultima baza rusa din Cuba si-a incetat activitatea

Generalul Raul Castro, ministru al Fortelor armate in Cuba, a afirmat, sambata, la Havana, ca ultima baza militara rusa din insula, baza de ascultari electronice de la Lourdes, a incetat sa mai functioneze. "Din 29 decembrie, antenele sale au fost demontate si nici un aparat de aici nu mai functioneaza", a afirmat ministrul. Baza de la Lourdes se afla la periferia capitalei cubaneze. Aici au mai ramas doar cativa militari rusi, care asteapta sa repatrieze echipamentul demontat, a explicat ministrul cubanez, care este numarul doi in ierarhia politica a tarii si frate al presedintelui.

Un elicopter militar rus a explodat in Cecenia

Un elicopter militar rus, care transporta 11 persoane, dintre care doi generali si trei colonei, a explodat, duminica, in spatiul aerian al Ceceniei. "Motivul exact al exploziei nu a fost stabilit", a declarat un reprezentant al serviciilor secrete ruse, citat de agentia Interfax. Initial, agentia a precizat ca, potrivit primelor elemente ale anchetei, ar fi vorba despre un act terorist, dar, ulterior, a omis orice referire la un atentat. Elicopterul ii avea la bord pe viceministrul rus de Interne si sef al fortelor Ministerului de Interne pentru districtul federal din sud, generalul Mihail Rudcenko, precum si pe comandantul adjunct al Statului Major al fortelor Ministerului de Interne, generalul Davidov. La bord se mai aflau si un reprezentat al fortelor ruse pentru Caucazul de Nord, colonelul Orlenko, precum si alti doi reprezentanti ai Ministerului de Interne, coloneii Stepanek si Trofimenko.

Procesul lui Milosevici pentru crimele de razboi din Kosovo - in impas

Procesul impotriva lui Slobodan Milosevici pentru crimele de razboi din Kosovo se afla in impas, deoarece fostii colaboratori ai ex-presedintelui iugoslav au refuzat sa depuna marturie impotriva acestuia. Cazul instrumentat impotriva lui Milosevici se bazeaza numai pe marturiile unor etnici albanezi si ale unor oficiali occidentali, care au lucrat in Kosovo inainte de bombardamentele NATO din 1999. Credibilitatea unora dintre aceste marturii este pusa la indoiala, pentru ca ele au fost obtinute de agentii de la serviciile de informatii si nu de investigatorii Tribunalului de la Haga. De altfel, o parte a celor care au depus marturie au decedat intre timp. Milosevici este acuzat de uciderea a 900 de etnici albanezi si de evacurea fortata a peste 800.000 de civili. Procurorii de la Haga vor ca Milosevici sa fie judecat pentru crimele din Kosovo si pentru cele din Bosnia si Croatia in cadrul aceluiasi proces, deoarece detin foarte multe dovezi in sprijinul acuzatiilor de crime de razboi din Bosnia si Croatia.

sâmbătă, 15 august 2009

Seara de muzica electronica, sambata, la Arenele Romane

Duo-ul electro Basement Jaxx, proiectul audiovizual Moderat si belgienii de la Aeroplane, artisti consacrati ai scenei eletronice, vor concerta, sambata, de la ora 22.00, la Arenele Romane din Capitala. Moderat este format din producatorii de origine germana Apparat si Modeselektor, carora li s-a alaturat echipa de designeri ai studioului Pfafinderei. Concertul, care va avea loc sambata, la Arenele Romane, face parte din turneul mondial de promovare a primului
album semnat Moderat, lansat la sfarsitul lunii aprilie. Tot sambata, incepand cu
ora 19, Pfafinderei va prezenta, la Centrul de Introspectie Vizuala, proiectul audiovizual "Moderat Show" - un DVD ce insoteste albumul Moderat.

Dupa cum transmite Realitatea TV, evenimentul va continua cu un mix de house, dance si pop al duo-ului britanic Basement Jaxx. Castigatori de premii
Grammy si Brit Awards pentru cea mai buna
prestatie si cel mai bun album, Basement Jaxx reprezinta un nume important pe scena electronica. Duo-ul au inceput sa mixeze la inceputul anilor '90, lansand pana acum cinci albume si un DVD, fiind inclusi, de asemenea, pe cinci compilatii.

Programul va fi completat de Aeroplane, grup specializat in mixuri house asociate cu beat-uri disco, funk si sunete de chitara psihedelice. Proiectul, initiat de doi tineri belgieni, au remixat nume celebre ca MGMT, Grace Jones, Coyote, Friendly Fires, Cobra Dukes, Das Pop si Lindstrom, iar concertul de sambata din Bucuresti
se numara printre alte zeci de spectacole confirmate de ei in Europa si SUA.

La Arenele Romane va fi prezent si Tom Wilson, DJ recunoscut pe scena electro din Romania si TRG cu mixuri din zona dubstep. Biletele se pot cumpara din reteaua magazinelor Diverta, din clubul Studio Martin sau pe bilete.ro si costa 40 de lei in avans si 60 de lei in seara evenimentului.

SanDisk lansează cel mai rapid card SDHC de 32 GB la această oră

SanDisk a anunţat lansarea celui mai rapid
card Extreme SDHC de 32 GB. Acesta va putea scrie şi citi până la 30 MB pe secundă.

SanDisk Corporation a anunţat, joi, lansarea celui mai rapid card SDHC. Acest tip de card este cel mai folosit pentru cele mai multe modele de camere
foto şi video.
Viteza de scriere şi citire suportată de cardul de memorie joacă un rol foarte important în utilizarea camerelor foto şi video, fiind un factor ce influenţează direct
timpul de reacţie al aparatului şi viteza de lucru.

Cele mai noi camere foto DSLR, cum ar fi Nikon D90 sau D5000, oferă posibilitatea de a înregistra imagini video în format HD, fiind produse fişiere de dimensiuni foarte mari. Camerele foto profesionale oferă posibilitatea de a salva imaginile în format RAW, care de asemenea produc fişiere de dimensiuni mari.

Capacitatea mare de stocare
, precum şi viteza acestui card îmbunătăţesc viteza de lucru şi oferă un spaţiu generos de stocare.

Eurodeputatul Partidului Piraţilor se va alătura Verzilor în Parlamentul European

Eurodeputatul ales în Suedia din partea Partidului Piraţilor, care vrea să apere libertăţile pe internet
, se va alătura grupului Verzilor în Parlamentul European, a anunţat formaţiunea, relatează AFP.

Grupul va avea astfel 55 de membri, dintr-un total de 736 locuri, a spus un purtător de cuvânt.
Componenţa grupurilor parlamentare nu va fi definitivă decât la 2 iulie.

Partidul Piraţilor a făcut campanie
în Suedia pe tema legalizării schimbului gratuit de fişiere pe internet şi a obţinut 7,1% din voturi şi un loc în PE.
Cei doi copreşedinţi ai Verzilor, Daniel Cohn-Bendit şi Rebecca Harms, s-au declarat încântaţi să-l primească pe eurodeputatul suedez, "care ne împărtăşeşte principiile şi valorile în apărarea drepturilor utilizatorilor de internet".

Conditii propice vietii pe satelitul lui Saturn

heizerele uriase de la polul sud al lui Encela­dus, unul dintre satelitii planetei Saturn, ar putea sa provina dintr-un ocean de apa sarata subteran, fapt care creste posibilita­tea existentei unor forme de viata
sub invelisul exterior al acestuia.
Descoperirea unor urme de sodiu in particulele de gheata proiectate in spatiu
de gheizerele de pe Enceladus dovedesc prezenta apei in forma lichida sub invelisul gros de gheata care acopera acest satelit natural
al planetei Saturn. "Sodiul este considerat drept un indicator perfect pentru prezenta unei substante in forma lichida", a explicat Frank Postberg, de la Institu­tul Max Planck de Fizica Nucleara din Heidelberg (Germania). Cercetatorii stiau deja ca Enceladus, un mic satelit cu un diametru de 500 de kilometri, prezinta doua elemente necesare aparitiei vietii: molecule organice si o sursa de ener­gie - mareele provocate de Saturn, care produc frecari intre placile de gheata, generand astfel caldura. Cercetatorii mai aveau de dovedit doar prezenta apei in forma lichida. Analiza vitezei de expulzare a jetu­rilor gheizerelor, realizata de sonda americana Cassini, i-a facut pe unii oameni de stiinta sa creada ca pe Enceladus exista apa in forma lichida, potrivit unui studiu publicat in 2008 de Jürgen Schmidt, de la Universitatea din Postdam (Germania), a carui echipa a participat si la realizarea noului
studiu, publicat miercuri de revista britanica Nature.

David Fincher vrea să regizeze un film despre reţeaua de socializare Facebook

Regizorul american David Fincher, cunoscut pentru filmele "Seven", "Fight Club" şi "Zodiac", negociază cu studiourile Colombia Pictures pentru a produce un film despre site-ul de socializate Facebook, informează cotidianul Le Parisien.

Aaron Sorkin, creatorul serialului de televiziune "La Casa
Albă", a scris deja un scenariu pentru acest film, numit "The social network" (Reţeaua de socializare).

Filmul va fi centrat pe evoluţia fenomenului Facebook de la crearea sa, în 2004, de studentul Mark Zuckerberg, până la momentul în care a devenit un fenomen mondial cu peste 200 de miloane de membri.

Culoarea masinilor de taxi din Baia Mare, dezbatuta doua ore de consilierii locali

Regizorul Krzysztof Kieslowski are o trilogie celebra, care i-a si adus faima internationala. ”Trei culori” este titlul colectiv a trei productii cinematografice, fiecare identificata printr-o culoare: Albastru, Alb si Rosu – fiecare reprezentand o parte din steagul Frantei. Mai exact, povestea fiecarui film se bazeaza pe unul din cele trei idealuri politice din deviza nationala a Republicii Franceze: libertate, egalitate, fratie (cunoscutul: Liberté, égalité, fraternité). Filmul nu are nicio legatura cu Baia Mare, in afara faptului ca alesii au discutat azi, 25 iunie, despre culorile pe care trebuie sa le aiba masinile de taxi aproape doua ore, dar ironia cu care poate fi comentat ”filmul” din Consiliul Local Baia Mare ar putea fi mult mai mare decat cea din productiile lui Kieslowski.

Consiliul Local Baia Mare vrea sa schimbe culorile taxiurilor ca si soferii de pe masini clientii, cel putin asa s-ar intelege din indecizia care exista la nivelul forului administrativ, in spatele careia nimeni nu poate nega ca sta interesul politic pentru ca fiecare sofer intra in vorba zilnic cu cel putin 10 clienti care din vorba-n-vorba aduc in discutie si subiecte politice.

”Anghel asta nu mai face nimic. Nu-l mai intereseaza primaria.” sau ”Tot orasul asta-i plin de gropi. O inceput lucrarile si nu le mai termina veci.” sau ”Liberalii in frunte s-o vazut cu sacii in caruta si isi vad de afacerile lor, iar pesedistii is niste hoti.” sau ”Dolha asta e baiat bun, dar degeaba” sau ”Da ce fac astia pentru Baia Mare? Toata ziua bat din gura si stau la televizor.” - toate sunt replici pe care – in forma asta sau putin adaptate – le poti auzi la o calatorie cu taxiul fie spuse de sofer, fie spuse de client.

Firesc, in conditiile date, ca taximetristii sa conteze pentru politicieni si sa fie folositi ca masa
de manevra, pentru ca discutiile din taxi pot continua si dupa ce clientul iese din masina cu familia, cu prietenii, cu colegii de birou
. Prin urmare, miza exista, dar, totusi, alesii au reusit sa exagereze – la fel ca si in alte dati – iar din alba-neagra au facut galben-alba.

Taximetristii nu sunt nici ei nascuti azi, 25 iunie, astfel incat la sedinta Consililui Local Baia Mare au venit in grup – de peste 50 de persoane, iar discutiile alesilor s-au purtat sub presiunea salii doldora de spectatori. Intentia soferilor a fost aceea de a mai obtine o amanare, adica de a ramane cu autoturismele ca si pana acum, adica rosii, albe, galbene si cu praf deasupra.

In cele doua ore s-a vorbit in contradictoriu, s-au facut amendamente, s-a venit cu propuneri, s-au citit paragrafe din legi, iar, in final, nu s-a luat nicio decizie, ba chiar s-a indicat – deloc subtil – ca legea e facuta sa fie incalcata, iar soferilor de taxi li s-a spus ca nu au motive sa se teama ca vor fi amendati de inspectorii primariei pentru ca nu au masinile vopsite regulamentar.

Pierderea de vreme de doua ore din sedinta Consiliului Local Baia Mare de azi, 25 iunie, a pornit de la faptul ca din 1 iulie ar fi trebuit sa intre in vigoare o hotarare de CL emisa anul trecut prin care s-a instituit obligativitatea vopsirii tuturor masinilor in galben. Taximetristii au tacut pana in urma cu doua saptamani, cand, brusc, s-au rasculat impotriva deciziei si au cerut sa se schimbe pe ici, pe colo actul normativ, cat sa poata scapa cu masinile nevopsite.

Soferii de taxi au beneficiat de suportul consilierului Vasile Vlasin – care a venit cu o directiva a UE care spune ca toate masinile de transport
persoane din Europa ar urma sa fie obligatoriu albe dupa 2014. Prin urmare, s-a propus ca masinile sa fie albe, baimarenii fiind sustinuti chiar de primvicepresedintele Federatiei Sindicatelor Soferilor din Romania, care a spus ca autovehiculele ies de pe linie astfel vopsite.

Initial, s-a ales ”galben de SUA”, culoare in care ar fi trebuit sa fie vopsite masinile de taxi din Baia Mare incepand cu data de 1 iulie, abia in urma cu cateva zile venindu-se cu varinta ”alb de fabrica”. Primarul Cristian Anghel, probabil sa impace si capra si varza, a propus ca taxiurile sa fie si albe, si galbene, dar au aparut interpretari legislative, astfel incat dupa doua ori de dezbateri s-a decis ca proiectul sa fie amanat, urmand sa fie pus din nou
in discutie la sedinta viitoare din luna iulie. Pana atunci, taximetristii isi pot plimba clientii
in masinile lor de orice culoare, care mai mult ca sigur vor ramane la fel luni bune de acum incolo.

E drept ca au fost si propuneri de culori mai sugubete. Exasperat de discutii, viceprimarul Mircea Dolha a propus ca masinile sa fie roz-bombon, iar din sala s-au mai adaugat niste buline. Comentariile legate de subiect merita facute de baimareni, care pot veni si cu propuneri pentru ”derutatii” consilieri municipali. Intai, filmul evenimentelor, va rog...