sâmbătă, 29 august 2009

Guvernul SUA cere agentiilor sale sa-si revizuiasca contractele cu Enron

Guvernul american a cerut agentiilor federale sa-si revizuiasca contractele cu societatea energetica Enron si cu firma de audit Arthur Andersen, in valoare totala de 60-70 de milioane de dolari, relata presa din SUA, sambata. Mitchell Daniels, responsabil cu bugetul din partea presedintelui George W. Bush, a trimis o scrisoare in acest sens directorilor agentiilor federale, din cauza "recentelor informatii de presa privind neregulile" din activitatea celor doua societati, sustine "Chicago Tribune". O parte dintre aceste afirmatii "sunt serioase si mentioneaza distrugeri de documente, acte contabile falsificate", ceea ce face ca asupra acestor societati si a competentei lor sa planeze indoiala. Contractele vor trebui anulate sau suspendate in cazul in care responsabilii agentiilor nu sunt convinsi de "etica si integritatea" firmelor vizate, se arata in scrisoare. Conform "New York Times", Arthur Andersen are 64 de contracte cu agentiile federale, iar Enron 42. Gigantul american al energiei, Enron, care a avut, anul trecut, o cifra de afaceri de peste 100 de miliarde de dolari, s-a prabusit ca un castel din carti de joc dupa descoperirea, in toamna anului 2001, unor nereguli in contabilitate, determinand ruinarea a mii de investitori si angajati ai intreprinderii, care si-au investit fondurile de pensii in actiunile grupului. Arthur Andersen a validat, in toamna, conturile Enron. In prezent, firma texana este sub incidenta legii falimentului si face obiectul a numeroase anchete, deschise de autoritatile bursiere, Departamentul de Justitie si zece comisii parlamentare. Vineri, cazul Enron a luat o noua turnura tragica, dupa sinuciderea unui fost conducator al grupului petrolier. Clifford Baxter, ex-vicepresedinte al Enron, in varsta de 43 de ani, care a parasit firma in mai 2001, s-a sinucis la periferia orasului Houston, unde se afla sediul societatii. El urma sa fie interogat de catre anchetatorii federali in legatura cu neregulile financiare aparute intr-o serie de contracte incheiate de Enron. Mai mult, se pare ca Baxter ar fi vandut 577.436 de actiuni, pentru 35,2 milioane de dolari, chiar inainte de prabusirea companiei.