sâmbătă, 15 august 2009

Furnizarea apei potabile în municipiul Drobeta Turnu Severin a fost sistată pentru 36 de ore

Furnizarea apei potabile în muncipiul Drobeta Turnu Severin a fost întreruptă, vineri dimineaţă, pentru 36 de ore din cauza unor lucrări care se efectuează la sistemul de alimentare
al oraşului, transmite corespondentul NewsIn.

Locuitorii municipiului au fost informaţi despre sistarea apei potabile, astfel că nimeni nu a fost luat prin surprindere. Severinenii au luat cu asalt, joi seară, fântânile publice din oraş, dar şi magazinele, pentru a-şi face provizii.

În acest interval, ISU Mehedinţi va amplasa cisterne cu apă în toate cartierele oraşului.

"Facem apel la populaţie să înţeleagă că este o situaţie obiectivă. Este nevoie de executarea unor lucrări de mare importanţă şi complexitate în sistemul de alimetare cu apă al oraşului. Mai precis se pregăteşte conexiunea sau legăturile între conductele vechi şi noi
ale oraşului, precum şi sectorizarea oraşului în cazul altor lucrări viitoare, astfel încât să nu fie nevoie atunci de o altă oprire generală, ci de oprire pe sectoare. În aceste 36 de ore, vom lucra în 13 puncte de pe raza oraşului şi în trei puncte la Uzina de Apă” a precizat directorul Ilie Pisoi de la SC Secom SA, furnizorul de servicii
apă-canal din Drobeta Turnu Severin.

Toate conductele de apă din Severin vor fi înlocuite până în decembrie 2009, iar finalizarea lucrărilor la Uzina de Apă se vor încheia în noiembrie 2009. Întregul proiect a costat 41,6 milioane de euro.

"Am primit 30 milioane de euro fonduri europene, 4 milioane de euro subvenţie de la guvern, iar 6 milioane de euro este contribuţia comunităţii, care se realizează prin împrumut la BEI ce va fi rambursat peste 25 de ani, cu o graţie de 5 ani. Reabilitarea conductelor costă 21 milioane de euro, uzina de apă costă 6,5 milioane de euro, staţia de epurare 7 milioane de euro, plus
studii de fezabilitate şi altele. V-am spus, per total, investiţia este de 41,6 milioane de euro. În viitor va creşte neapărat calitatea
apei, dar şi preţul” a mai spus directorul Ilie Pisoi.