sâmbătă, 29 august 2009

Caleidoscop

Robert Redford primeste premiul Oscar pentru intreaga cariera Actorul american Robert Redford, de 64 de ani, va primi premiul Oscar pentru intreaga cariera, cu ocazia celei de-a 74-a ceremonie de decernare a premiilor Oscar, care va avea loc in martie, au anuntat, la sfarsitul saptamanii trecute, organizatorii festivitatii. Redford va primi acest premiu in semn de omagiu pentru cei 40 de ani de activitate in domeniul cinematografiei. Academia americana a cinematografiei, organizatoarea evenimentului, il considera pe Robert Redford drept "un actor, realizator, producator, creator al festivalului Sundance si sursa de inspiratie pentru realizatorii independenti si inovatori din lumea intreaga". Acest premiu constituie o premiera pentru vedeta care nu a reusit, pana in prezent, sa obtina nici o statueta de aur, desi a fost nominalizat de trei ori. Dalai Lama - internat intr-un spital din BombayLiderul spiritual al budistilor tibetani, Dalai Lama, in varsta de 66 de ani, a fost internat, duminica, intr-un spital din Bombay. El participase la o sarbatoare religioasa din Bihar, in estul Indiei, in ciuda avertismentelor medicilor, care-i recomandasera doua saptamani de odihna, dupa o serie de probleme gastrice de care a suferit. Dalai Lama a fost transportat cu elicopterul si apoi cu avionul catre Bombay. Medicul care l-a insotit la aeroport a declarat presei ca Dalai Lama continua sa aiba aceste probleme de sanatate fiindca a refuzat sa ia medicamentele pe baza de plante medicinale care-i fusesera prescrise. Ultimul leu din Afganistan a murit de batraneteA supravietuit monarhiei afgane, ocupatiei sovietice si conducerii comuniste, luptelor dintre mujahedini, talibanilor si, cel mai recent, bombardamentelor americane, insa batranetea l-a rapus pe ultimul leu din Afganistan. Schiop si pe jumatate orb, leul, pe nume Marjan, a devenit un simbol al decaderii Afganistanului. "Nu a mancat de cateva zile si in dimineata aceasta l-am gasit mort in cusca", a declarat, sambata, Sheraq Omar, ingrijitorul lui Marjan de opt ani de zile. Un dar din partea Germaniei, Marjan a locuit la gradina zoologica din Kabul timp de 38 de ani, fiind "martorul" ocupatiilor straine, loviturilor de stat si, cel mai recent, bombardamentelor americane. Ingrijitorul si-a exprimat speranta ca vor fi adusi alti lei in loc, de preferat o pereche, care sa faca cat mai multi pui.