vineri, 24 iulie 2009

Evo Morales proclamă "refondarea Boliviei", după aprobarea noii Constituţii prin referendum

Liderul Boliviei, Evo Morales, de stânga, a proclamat duminică seară "refondarea Boliviei", mai orientată către populaţia indigenă, după ce a obţinut aprobarea prin referendum a noii Constituţii, relatează AFP.

Totuşi, această ţară rămâne împărţită în două, opoziţia de dreapta respingând ferm textul în cele cinci regiuni cele mai tentate de autonomie.

Vizibil mulţumit, Morales a proclamat "refondarea Boliviei" şi "sfârşitul statului colonial graţie conştiinţei poporului bolivian". "Este sfârşitul imenselor exploatări agricole şi sfârşitul marilor proprietari
", a spus el, în Piaţa Armelor. Această Constituţie oferă un loc preponderent comunităţilor indigene, justiţiei sociale şi rolului statului.

Textul, apropbat cu circa 60% din voturi, este respins în cele cinci regiuni de dreapta: Santa Cruz (est), Tarija şi Chuquisaca (sud), şi Pando şi Beni, în nord.

Potrivit televiziunii Unitel, "da" a avut câştig de cauză la nivel naţional cu 60% din votutri faţă de 40%, dar "nu" a învins în regiunea Santa Cruz, cea mai bogată, cu peste 70% din voturi.

Guvernatorul regiunii Chuquisaca a chemat la nerespectarea acestei noi Constituţii.