joi, 9 iulie 2009

Serviciile şi construcţiile au adus cea mai mare parte a creşterii economice din primul semestru

contribuţiei semnificative a serviciilor şi mai ales a construcţiilor, care şi-au continuat boom-ul din ultimii doi ani, arată datele publicate joi de Statistică.

Astfel, activitatea din construcţii a crescut în primul semestru cu 33,3% faţă de aceeaşi perioadă din 2007,în timp ce valoarea adăugată din servicii
a avansat cu 7,6%. Industria a marcat o creştere semestrială ceva mai redusă, de 5,8%, în timp ce agricultura şi-a mărit volumul de activitate într-un ritm mult mai scăzut, de doar 2,6%.

Volumul impozitelor nete pe produs a crescut în primul semestru cu 9,3% faţă de acelaşi interval din 2007.

"În privinţa agriculturii, creşterea producţiei vegetale nu este demnă de relevat în perioada analizată, deoarece recoltarea masivă începe abia la sfârşitul semestrului I", a declarat, joi, preşedintele Institutului Naţional de Statistică (INS), Vergil Voineagu.

Datele Statisticii arată că, în prima jumătate a acestui an, la creşterea economică record au contribuit în special serviciile, care au adus 3,8% din avansul produsului intern brut (PIB) de 8,8%, urmate de construcţii (2,2%), industrie (1,6%), impozite nete pe produs (1,1%) şi agricultură (0,1%).

Avansul mai rapid din ultimii ani al serviciilor şi construcţiilor au schimbat structura de formare a PIB-ului României. Astfel, serviciile şi-au sporit ponderea în PIB de la 48,3% în prima jumătate a anului 2002 la 50% în primul semestru din 2008, în timp ce construcţiile au ajuns să cântărească 8,1% din PIB în perioada ianuarie-iunie 2008, faţă de 4,4% din PIB în acelaşi interval din 2002, a precizat Voineagu.

În schimb, industria şi-a micşoarat ponderea în PIB de la 30,7% în semestrul I din 2002 la 26,5% în prima jumătate a acestui an, iar agricultura a ajuns la o pondere de 3,6% din PIB.faţă de 5,8% în primul semestru din 2002.

Produsul
intern brut (PIB) a fost de 195,8 miliarde lei
(53,3 miliarde euro
) în primul semestru din acest an, în creştere cu 8,8% faţă de perioada similară din 2007, avansul economic anual în trimestrul II fiind de 9,3% - ambele recorduri ale perioadei postrevoluţionare, arată estimările INS,publicate în 1 septembrie.