joi, 9 iulie 2009

Funcţionarii sunt nemulţumiţi de propunerea Guvernului de creştere a salariului minim

Funcţionarii publici sunt nemulţumiţi de decizia Guvernul de a majora salariul minim pe economie
la 540 de lei
şi ameninţă cu boicotarea alegerilor parlamentare. Sindicaliştii susţin că această creştere nu este suficientă, în condiţiile în care puterea de cumpărarea a scăzut foarte mult.

Funcţionarii publici susţin că majorarea salarială de 4,5% nu acoperă nici măcar rata inflaţiei. Sindicaiştii se declară nemulţumiţi şi de faptul că salariul mediu în sectorul bugetar este de aproximativ o mie de lei, în timp ce salariul mediu net pe economie este de peste 1.300 de lei.

Aceştia cer, în schimb, o creștere salarială de cel puțin 50 de lei pentru anul viiior. În caz contrar, membrii Sed Lex sunt decişi să organizeze ample acţiuni de protest, care vor culmina cu greva generală în noimebrie.