vineri, 24 iulie 2009

A murit baroneasa Reuter, ultima reprezentantă a familiei care a fondat agenţia de presă Reuters

tima reprezentantă a familiei
care a fondat agenţia de presă Reuters, baroneasa Reuter, Marguerite, a decedat duminică, la vârstă de 96 de ani transmite Reuters. Ultima reprezentantă a familiei care a fondat agenţia de presă Reuters, Marguerite este văduva lui Oliver, al patrulea baron de Reuter, al cărui bunic, Paul Julius Reuter a lansat serviciul de ştiri la Londra, în 1851. Bazele acestuia fuseseră puse în Aachen, Germania, cu ajutorul cablurilor de telegraf şi al porumbeilor voiajori.

Titlul de baron, o distincţie germană oferită lui Paul Julius în 1871 şi confirmată ulterior, de către regina Victoria, se stinge odată cu decesul lui Marguerite, pentru că cei doi soţi nu au avut copii
.

"Numele moare odată cu ea", a declarat Michael Nelson, prietenul său, şi fost director general al Reuters. John Fox, un alt apropiat al acesteia, a declarat că baroneasa a suferit mai multe infarcte în ultimul an.

Baroneasa de Reuter a încetat din viaţă duminică dimineaţă, într-un azil de bătrâni situat la graniţa Franţei cu Monaco. Potrivit lui John Fox, Marguerite, care era de origine elveţiană, văduvă de peste 40 de ani, era foarte mândră de legătura familiei sale cu agenţia Reuters, dar şi de naţionalitatea britanică obţinută prin căsătorie.

Agenţia Reuters a fost achiziţionată anul trecut de compania
Thomson Reuters Plc. "Cu toate că familia fondatoare a Reuters nu mai era acţionar majoritar al agenţiei, baroneasa a participat la o ceremonie care a avut loc la biserica St. Bride din Londra prin care a fost marcată mutarea
istorică a Reuters din Fleet Street (sediul istoric al agenţiei, n.r.) în Canary Wharf, în 2005", a declarat Tom Glocer, director executiv al Thomson Reuters.

Fiica lui George Uehlinger, Marguerite Reuter, s-a născut pe 14 iulie 1912, în Neunkirch, Elveţia. Prietenii săi, care îi spuneau Daisy, declară că era o femeie generoasă, care vorbea mai multe limbi străine şi care iubea jocul de bridge, baletul şi opera.

"Era o persoană foarte caldă şi ospitalieră, generoasă, filantroapă, o mare susţinătoare a artelor şi muzicii. Era mereu impecabilă: elegantă, rafinată şi frumoasă, cu un zâmbet angelic", a mai spus Fox. Marguerite de Reuter va fi incinerată la Lausanne, iar cenuşa sa va fi aşezată lângă rămăşiţele soţului său, care a decedat în 1968.